Locale Altele
Marti, 14 Ianuarie 2025
Marti, 14 Ian 2025
LocaleSportLocalInternInternaţionalAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Mani Gyenes, lider la clasa Maraton în Raliul Dakar
ProSport  - Luni, 12 Ianuarie 2015

Emanuel Gyenes (Autonet Motorcycle Team) s-a adaptat perfect condiţiilor din Raliul Dakar. La jumătatea competiţiei, după etapa a şaptea, sătmăreanul a preluat conducerea la clasa Maraton, categorie la care nu este permisă schimbarea motorului.

Performanţa este cu atât mai importantă cu cât, în etapa a doua, Mani a fost la un pas de a abandona competiţia din cauza unei probleme tehnice, care l-a făcut să piardă timp preţios în clasament.

Gyenes a recuperat etapă cu etapă şi la finalul uneia dintre cele mai grele speciale, de 717 km, care i-a purtat pe rideri de pe coasta Oceanului Pacific până la 3.700 m altitudine în Uyuni, a trecut pe primul loc al clasamentului.

”Mi-a fost greu să îmi găsesc ritmul azi. A fost o zi foarte lungă şi este prima dată când concurez atât de mulţi km la o altitudine de peste 3.000 de metri. Vom reveni în Chile şi sper să îmi măresc avansul pe care îl am la clasa Maraton” - a declarat acesta.

De altfel, etapa a şaptea a fost una dintre cele mai dificile, condiţiile meteo fiind extreme. Treziţi la ora 4 dimineaţa, concurenţii au parcurs peste 390 de km pentru a ajunge la startul probei. Au trecut graniţa din Chile în Bolivia şi ulterior, au pornit, de la o altitudine de 3.500 m, pe speciala care a măsurat 321 km.

A fost de altfel şi cea mai liniştită parte a etapei, pentru că a urmat un traseu presărat cu numeroase treceri prin râuri, totul fiind îngreunat de ploaia care a făcut drumul alunecos şi noroios. În clasamentul general, Mani Gyenes ocupă locul 30, în timp ce Marcel Butuza ocupă locul 60.

1501 vizite
Distribuie pe


O fetiţă originară din Satu Mare e campioana Americii la gimnastică
Sebastian Ursan, cel mai tânăr câștigător al Memorialului „Iuliu Szabo”
Bighe Victor Nicolae (CS Voința) a câștigat Memorialul „Vasile Marian” de la FISSM 2020
Adio cu stil! Cum au ajuns suporterii Olimpiei Satu Mare vedetele ultimului articol al lui Cătălin Tolontan în Gazeta Sporturilor
Mani Gyenes și Autonet Motorcycle Team se pregătesc pentru Dakar 2024
Vineri, 2 octombrie, începe Festivalul de Șah Satu Mare, ediția 2020
Polițiștii, jandarmii și militarii sătmăreni s-au întrecut în Cupa Structurilor de Forță
Rudel Obreja la Satu Mare
Dubla campioană europeană la gimnastică aerobică, Bianca Cîmpan din Iojib, a fost premiată de Primăria Medieșu Aurit
Mani Gyenes este pregătit pentru Dakar 2021
Doi sătmăreni vor reprezenta România la ECA Junior& U23 Canoe Slalom European Championship 2020
Colegii de la Autonet Satu Mare l-au primit pe Mani Gyenes ca pe un adevărat campion
Mani Gyenes a pornit spre Dakar 2021
O nouă ediție a campionatului interșcolar de fotbal a fost organizată la Turulung
Liberalii sătmăreni au organizat Cupa Prieteniei la fotbal
Doi polițiști sătmăreni, arbitri de box thailandez, felicitați de prefectul Radu Roca
La început de primăvară, tabără de schi la Cavnic pentru persoane cu dizabilități, împreună cu campioana Ana Maria Brânză
Juniorii Clubului Caiac Smile au reprezentat România la Cupa Europeană ECA Slalom
Etapa a V-a a Campionatului României la Tenis cu Piciorul, sâmbătă, la Baza Sportivă Match Point
Judoka de la CSM Satu Mare, în stagiu de pregătire la Oradea