Locale Altele
Duminica, 25 Septembrie 2022
Dum, 25 Sept 2022
Satu Mare găzduiește, în premieră, Campionatul Național de Judo
Veronica Hodas  - Joi, 26 Februarie 2015

Pentru prima dată la Satu Mare se va desfășura, sâmbătă, 7 martie, începând cu ora 9.00, în sala de sport „Ecaterina Both” de pe strada Ady Endre, Campionatul Național de Judo Seniori Divizia A.

Detalii despre eveniment am aflat joi, în cadrul unei conferințe de presă, susținută de antrenorii secției de judo a CSM-ului, Marian Halas și de Vasile Fușle.

Conform acestora, finala Campionatului Național de Judo va fi o competiție foarte puternică în care vor fi angrenați cel mai valoroși sportivi din România. Concursul se va desfășura atât pe echipe masculin, cât și pe echipe feminin.

„Noi sperăm să facem o figură frumoasă mai ales că această competiție se desfășoară la noi acasă. Ne-am pregătit, anul trecut am reușit să obținem locul trei la finala Campionatului Național pe echipe, iar anul acesta avem ca obiectiv clasarea în primele trei poziții.”, a declarat Marian Halas.

Componența echipei CSM Satu Mare: Lazea Remus, Lazea Amado, Bodârlău Cristian, Samel Lorand, Seleș Cristian, Fușle Vasile jr., Fușle Florin, Halas Marian și Pop Ovidiu.

Așadar cele mai bune echipe de judo din România se vor înscrie oficial vineri seară, când de altfel, va avea loc și proba cântarului, iar sâmbătă dimineață la ora 9.00 vor începe rundele preliminatorii urmând ca cele finale să se desfășoare în partea a doua a zilei.

La eveniment și-au anunțat prezența președintele Federației Române de Judo, secretarul general și oficialitățile locale.

1023 vizite
Distribuie pe