Locale Altele
Sambata, 4 Februarie 2023
Sam, 4 Feb 2023
Obiectivul Olimpiei în noul sezon este calificarea în play-off
Florin Răchitan  - Joi, 27 August 2015

O parte a conducerii tehnice şi câţiva jucători au convocat joi o conferinţă de presă la stadionul Olimpia, pentru a prezenta cele mai recente schimbări din echipă şi gândurile cu care abordează noul sezon competiţional ce începe sâmbătă.

Preşedintele Comitetului Director al clublui, Ioan Câmpean, a anunţat că obiectivul echipei în noul sezon este ocuparea unuia dintre primele şase locuri din clasamentul Ligii 2, adică dreptul de a juca în play-off.

El a declarat că aceasta va fi, probabil, cea mai puternică ediţie a campionatului, de când a revenit Olimpia în Liga 2, dar acum, mai mult ca oricând „avem un grup unit, aproape ca o familie”, iar potrivit antrenorului Tiberiu Csik, tocmai în această unitate constă forţa echipei, chiar dacă aceasta nu are individualităţi notabile.

La conferinţa de presă au fost prezenţi şi doi dintre jucătorii proaspăt achiziţionaţi, Ionuţ Tătaru şi Ovidiu Băican, care au declarat că s-au integrat deja în echipă şi pornesc încrezători în deplasarea de sâmbătă de la Reşiţa, unde vor juca primul meci din campionat.

De asemenea, fostul jucător Marius Bălău a anunţat că şi-a încheiat cariera de fotbalist profesionist şi s-a alăturat staff-ului tehnic al clubului Olimpia, în calitate de organizator de competiţii. Lider al echipei a rămas Cosmin Iuhas, cel care a mai purtat banderola de căpitan şi în sezoanele anterioare.

Tot în cadrul conferinţei de presă, conducerea Olimpiei a anunţat că preţul abonamentului pentru suporteri va fi de 60 de lei, ceea ce va asigura accesul la toate meciurile jucate pe teren propriu în sezon şi în play-off.

1105 vizite
Distribuie pe