Locale Altele
Vineri, 19 Aprilie 2024
Vin, 19 Apr 2024
LocaleSportLocalInternInternaţionalAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook

InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Olimpia Satu Mare a învins fără probleme Universitatea Cluj
Veronica Hodas  - Sambata, 16 Aprilie 2016

Olimpia Satu Mare a jucat sâmbătă, pe teren propriu, al doilea meci al play-out-ului Ligii a II-a, Seria Vest în compania formației Universitatea Cluj, partidă în care s-a impus cu scorul de 3-1 (2-1).


Parcă astăzi am văzut o cu totul altă echipă a Olimpiei decât cea cu care am fost obișnuiți în campionat. Elevii lui Mircea Bolba și Tibi Csik au făcut un joc bun, au avut dăruire și au demonstrat că au ambiție și dorința de a câștiga cele trei puncte puse în joc și sperăm să rămân tot așa și în continuare. ;))


După o fază ratată în care Buhăescu s-a aflat în careu și în loc să șuteze la poartă a preferat să dea o pasă proastă pentru Mărkuș, a venit o nouă ocazie în care de data aceasta Mărkuș (min 20) a fost cel care a scăpat pe flancul drept, i-a centrat pe jos lui Buhăescu, iar acesta din urmă s-a revanșat și a înscris frumos primul gol al partidei.


Nici clujenii nu s-au lăsat mai prejos, după ce Ciupe a trimis balonul puțin peste poartă (min 33), Moruțan (min 34) a înscris golul egalizator cu un șut de la 14 metri în vinclul porții lui Băican.


Înainte de pauză, „galben-albaștrii” au înscris al doilea gol. Buhăescu a recuperat mingea pe care oaspeții nu au reușit să o respingă, i-a pasat lui Rus, acesta i-a centrat aceluiași Buhăescu care a reușit „dubla” cu un șut de la 11 metri direct în plasă.


Înainte de fluierul de final al primei reprize, sătmăreanul Carlo Erdei, jucătorul formației „U” a șutat puternic din unghi, dar balonul a fost respins de Băican. Scorul la pauză 2-1 în favoarea gazdelor.


În mitanul secund s-a întâmplat o fază destul de ciudată, Lukacs l-a lovit din greșală cu gheata în față pe coechipierul său Villand, iar acesta fiind accidentat destul de rău a fost schimbat cu Faur. Totul s-a întâmplat la mijlocul terenului în tentativa de a juca mingea.


Dacă Bolboașă a reușit să respingă de două ori șuturile lui Mărkuș (min 65) și Kanalos (min 71), a treia oară a fost cu ghinion pentru că același Mărkuș (76) a pătruns spre poartă și a înscris fără probleme golul cu numărul 3.


Clujenii au rămas în zece oameni după ce Butean (min 75) a văzut cartonașul roșu pe motiv că l-a lovit pe Kanaloș.


Până la finalul partidei, Ianc a încercat și el să înscrie, dar șutul lui a fost repins de portarul clujean, iar de cealaltă parte, Ursu a avut o ocazie mare (min 88) să mai reducă din diferență, dar Băican a respins și el balonul.


Așadar, tabela a indicat la final scorul de 3-1 în favoarea sătmărenilor, iar cu această victorie Olimpia Satu Mare a acumulat 17 puncte și a urcat pe locul 2 în clasamentul play-out-ului.

„A fost o victorie meritată a gazdelor. Din păcate la noi au fost niște greșeli care ne-au costat și scorul a fost 3-1. Îl felicit pe domnul Bolba pentru victorie. Au meritat pentru că au fost mai motivați ca și noi. S-a schimbat atitudinea tuturor, vroiam în play-off, acum jucăm în play-out. Apoi sâmbătă plecarea lui Mihai Teja. O nesiguranță în ceea ce privește viitorul echipei plus acești copii care nu prea au experiență au dus la atitudinea pe care au avut-o astăzi. Sper să ne revenim și să câștigăm meciul cu Pâncota. Sperăm să reușim să-i montăm și să joace cum au jucat în timpul campionatului”, a declarat antrenorul de la „U” Cluj, Mihai Hădăban.

Antrenorul Olimpiei, Mircea Bolba și-a felicitat elevii pentru dăruire și pentru victoria de astăzi. „Felicit băieții pentru dăruire, pentru tot ce au făcut astăzi și pentru joc în unele momente. Sigur am avut perioade bune și altele mai puțin bune, dar una peste alta ne-am îndeplinit obiectivul și am reușit să câștigăm ceea ce este foarte important. Eu încerc să-mi fac datoria mai departe alături de Tibi Csik și pe zi ce trece să încercăm să jucăm tot mai bine și să obținem rezultate. Sunt bucuros de revenirea lui Buhăescu pentru că eu când am venit l-am găsit rezervă și așa l-am și folosit până la meciul cu Careiul. Important e că am câștigat și să evităm retrogradarea”.

Olimpia: Băican - D. Muntean, Onicaş, Tătaru, Ciul – Villand (60 Faur), R. Rus - D. Lukacs, Kanalos (73 Ianc), Mărkuş (84 Heil) – Buhăescu.


„U” Cluj: Bolboaşă - Butean, Corodoş, R. Crişan, Ciupe – Boboc (69 Turcak), Erdei - Greu, Oct. Ursu, Moruţan (80 Berci) – Zdroba (57 Vojtuz).


Olimpia Satu Mare dispută etapa a III-a a play-out-ului sâmbata viitoare în deplasare la Vâlcea.

Tags: olimpia  u cluj  victorie  meritata  
2018 vizite
Distribuie pe