Olimpia Satu Mare a suferit o înfrângere, miercuri, pe teren propriu, în 16-imile Cupei României, fiind învinsă de CS Mioveni cu scorul de 3-1 (0-0).
Astăzi pe Stadionul Olimpia s-a disputat un meci care pe care, cine dă primul gol acela câștigă meciul. „Galben-albaștrii” au făcut o primă repriză bună având numeroase ocazii de a înscrie, dar pe care nu au reușit să le fructifice astfel că la pauză scorul a rămas neschimbat 0-0.
Odată cu începerea reprizei a doua, la nici zece secunde, a venit și primul gol înscris de oaspeți prin Alin Popa (min 46) care ajutat de centrarea lui Rădescu a trimis balonul sub transversală. Câteva minute mai târziu, Ayza (59) a pătruns în careul Olimpiei și cu un șut la colțul scurt l-a lăsat pe Șuta fără reacție.
Elevii lui Andone parcă nu mai erau prezenți în teren, iar jucătorii de la Mioveni au făcut ce au vrut în mitanul secund și au mai înscris un gol prin Rădescu (min 68) care a profitat de degajarea greșită a lui Krausz și a șutat de la 16 metri.
Olimpia a atacat abia pe final, iar Ludușan (min 87) a trimis balonul de la 20 de metri în vinclu și a înscris golul de onoare. Tabela a indicat la final scorul de 1-3 în favoarea oaspeților și astfel Olimpia a fost exclusă din Cupa României.
„E un teren unde se câștigă foarte greu. Nu pot decât să fiu bucuros că ne-am calificat mai departe. Acesta era obiectivul nostru să încercăm să aducem o echipă de Liga 1 la Mioveni. Sperăm să nu cădem cu Foresta dacă îi bate pe Steaua și să jucăm la Suceava. Sperăm să nu se întâmple asta și să jucăm cu o echipă de Liga 1 să ne îndeplinim obiectivul. Felicit echipa pentru această victorie, pentru efortul depus. A fost un teren greu. Sper ca jucătorii să se refacă din punct de vedere fizic pentru că acesta este cel mai important lucru în momentul de față. Îi felicit pe toți cei care au intrat astăzi în teren, au intrat foarte bine și și-au făcut datoria. În același timp îl felicit pe Bogdan pentru ceea ce a făcut la Satu Mare și pentru parcursul foarte bun din campionat și nu pot să nu mă bucur pentru Ludușan, fostul meu elev care a înscris foarte frumos astăzi”, a declarat antrenorul formației CS Mioveni, Alexandru Pelici.
„Vreau să felicit echipa adversă pentru calificare. O calificare meritată. În opinia mea CS Mioveni este cea mai bună echipă de Liga a 2-a ca experiență, ca liniște financiară cu jucători care știu să gestioneze momentele meciului, care pot să facă diferența. A fost echipa care a gestionat și a așteptat greșelile jocului și practic au câștigat meciul pe trei greșeli individuale ale noastre. Chiar dacă la Timișoara mai aluneca mingea, astăzi la noi a fost un teren impracticabil, mingea s-a încărcat de noroi. Nu știu cum vom reuși să gestionăm acest final de campionat pentru că devenisem o echipă care aveam o construcție, o posesie, ceea ce astăzi am încercat să facem, dar e imposibil. Pică greu această înfrângere acasă, a picat într-un moment în care nu aveam nevoie, dar poate e și un semnal de alarmă ca să realizăm exact unde suntem ca echipă, ca lot de jucători. Cu toate că în clasament suntem la un punct în spatele Mioveniului, condițiile de pregătire de la ei, la noi sunt inexistente. Cer de trei luni o poartă mobilă, ne antrenăm la porți de handbal. Mâine nu am unde să fac antrenament și am ajuns să căutăm soluții în Ungaria. E foarte dificil din punctul acesta de vedere, plus o stare de oboseală. Nu avem condiții de refacere, de vitaminizare, iar condițiile de antrenament nu ne ajută absolut deloc. Va fi foarte dificil de gestionat acest final de campionat și asta mă îngrijorează, nu meciul de cupă. Am încercat, ne-am dorit cu toții. Poate dacă reușeam să înscriem în prima repriză cu siguranță era alt meci. Nu e o tragedie și un capăt de drum. În moment de față nu văd nici o soluție la cum putem gestiona meciul de duminică”, a declarat antrenorul Olimpiei, Bogdan Andone.
Olimpia: Şuta - Ciul, Iuhas (cpt.), Heil, Duruş - Onicaş (D. Muntean 63") - Villand (Erdei 57"), Tudoran (Luduşan 57"), Krausz, V. Pop – Faur.
Mioveni: F. Croitoru - Bg. Stancu, Vişa, Gugu, Tomozei (Tirică 78") - A. Popa, Biceanu, Boboc (M. Galan 68"), Rădescu, Ayza (cpt.), Nilă (G. Ivan 68").
Olimpia Satu Mare va juca următorul meci, duminică, pe teren propriu, în compania formației CS Balotești.