Satu Mare va fi week-end gazda ediției cu numărul XI a Campionatului Național Klausenburg Retro Racing care se va desfășura în Piața Libertății.
Horațiu Anghel, organizatorul și promotorul evenimentului a menționat astăzi în cadrul unei conferințe de presă că până în prezent s-au înscris 40 de concurenți din toată țara, de la Ploiești, Sighișoara, Oradea, Mureș, Bacău, Satu Mare care vor concura cu mașini de raliu „Este un Campionat Național și oamenii trebuie să vină să puncteze”.
„Mă bucur să mă aflu astăzi aici la Satu Mare. Suntem chiar la reprezentața partenerului nostru principal Group West BMW Satu Mare. Am început evenimentul în 2014 în Cluj Napoca dintr-o simplă pasiune și iată că am ajuns în anul 2019 să avem un Campionat Național sub egida Federației Române de Automobilism, lucru care este foarte bun.”, a precizat Horațiu.
Anul acesta, competiția se va desfășura pe 6 etape, prima a avut loc la Bacău, a doua va avea loc la Satu Mare și va continua la Târgu Secuiesc, Timișoara, Dej și Ploiești.
General Manager al Group West BMW Satu Mare, Aron Marton a precizat faptul că BMW susține acest eveniment din mai multe motive. „În primul rând cursele acestea de stradă în centrul orașului au o istorie și cred că tații noștri își vor aminti cu drag de aceste evenimente. Eu personal sunt fan de mașini retro și din fericire posed câteva și voi participa cu ele la eveniment.”
În cadrul acestui eveniment va avea loc și lansarea noului BMW Seria 3 Sedan,iar cei prezenți au posibilitatea să facă un drive test.
Sâmbătă, 18 mai, de la ora 18.30 va avea loc startul festiv, iar concurenții își vor prezenta mașinile de la ora 17.00.
Programul va continua duminică, 19 mai, de la ora 10.00 la 18.00 cu o manșă de antrenament care va fi urmată de două manșe cronometrate.
Organizatorii vor ține cont de toți cei implicați și speră să fie un eveniment reușit atât pentru Satu Mare, cât și pentru comunitatea de automobilism și retro.