Locale Altele
Luni, 10 Mai 2021
Luni, 10 Mai 2021
Președintele şi antrenorul și-au dat demisia de la Victoria Carei
Cristian Tudor  - Vineri, 7 August 2009

Mutare surprinzătoare la Victoria Carei! Președintele clubului, Papp Zsolt, și-a prezentat demisia din funcție, iar alături de el și antrenorul Tabi Zsolt a luat hotărârea de a părăsi banca tehnică a echipei.

 

Papp Zsolt nu a vrut să comenteze prea mullt despărțirea de echipă și a invocat „probleme personale” atunci când și-a anunțat demisia.

„Eu am venit împreună cu Papp Zsolt și mi se pare corect să plecăm împreună. Îmi pare sincer rău pentru băieți, dar asta e situația” - a spus Tabi Zsolt.

           

De pregătirea echipei se va ocupa Pinter Alexandru, în vreme ce noul președinte al clubului va fi anunțat săptămâna viitoare, conform unor surse din cadrul Primăriei Carei.

           

Papp Zsolt și Tabi Zsolt au venit împreună la club vara trecută, iar sub conducerea lor echipa a ajuns în finala campionatului Ligii a 4-a.

În plus, de la venirea lor, la baza sportivă au fost începute lucrări de modernizare, iar clubul a semnat un parteneriat cu Școala de fotbal Honved Budapesta.

Tags: papp zsolt  victoria carei  demisie  
1342 vizite
Distribuie pe