Gruparea de handbal masculin CSM Satu Mare a debutat cu dreptul în Liga Naţională. În prima rundă, în Sala Sporturilor „Colibaşi” din Brașov, elevii antrenorilor Palko şi Istrate au învins cu 29-27 formația locală, Rom Cri.
Duelul nou-promovatelor a fost tranşat de sătmăreni, care au dat dovadă de mai multă maturitate în joc şi au evoluat aproape fără greşeală.
De partea cealaltă, gazdele au început entuziast partida, dar lipsa de experienţă şi-a spus cuvântul.
Confruntarea a fost extrem de echilibrată şi ambele combatante au mers cap la cap până în minutul 46, când Rom Cri s-a distanţat la trei goluri - 22-19.
Pe final, ai noștri au mărit ritmul jocului și, cu o apărare agresivă, au reușit să întoarcă rezultatul și să obțină primele două puncte în Liga Națională.
„Am avut de luat o revanşă în fața Brașovului după acea înfrângere de la baraj. Suntem extrem de fericiți, iar acest succes ne dă încredere că vom face un sezon bun” - spune directorul tehnic Ioan Palko. Acesta a ținut să felicite toată echipa pentru dăruire și pentru modul în care au tratat acest prim meci din Ligă.
Pentru CSM au jucat: Teremi -13 intervenții reușite, Pereverzia, Birtalan -12, Surducan - 4, Nagy - 4, Savic - 5, Savlovschi - 2, Varga -1, Olah -1, Ciornohuz, Mateș, Bursac și Ardelean.
Etapa viitoare, CSM Satu Mare va juca tot în deplasare, sâmbătă, la Bacău.
Rezultatele primei etape:
HCM Constanta - HC Odorhei 36-23
Minaur Baia Mare - U Transilvania Cluj 23-23
CSM Medgidia - Poli Timisoara 27-26
Pandurii Tg.Jiu - U Suceava 26-22
UCM Resita - Stiinta Bacau 34-28
Rom Cri Brasov - CSM Satu Mare 27-29