Chiar dacă au făcut cel mai bun meci din actualul sezon, miculenii au pierdut la scor de neprezentare partida de vineri de la Ungheni.
Se pare că lipsa de experiență a echipei, suspendarea lui Sandor, dar mai ales gafele portarului Gorbe au făcut ca Turul să plece fără nici un punct de la Ungheni.
„Noi am jucat și ei au dat golurile. Au fost greșeli copilărești în apărare și, în plus, portarul Gorbe a prins o zi proastă” - a încercat să explice acest rezultat Catrinel Raț. Acesta crede însă că echipa va avea altă față din etapa următoare, noile achiziții, Marian Pop și, mai ales, Zsiga având o evoluție remarcabilă.
Turul va întâlni etapa următoare la Micula pe Unirea Dej.
Alte rezultate din Seria VI a Ligii a III-a:
AVÂNTUL REGHIN - VOINŢA LIVEZILE 1-1
SESO C. TURZII - MARMAŢIA SIGHET 1-2
SĂNĂTATEA CLUJ - VOINŢA SIBIU 0-2
UNIREA DEJ - AFC OD. SECUIESC 5-1
BIHORUL BEIUŞ - FC ZALĂU 1-0
UNIREA UNGHENI - TURUL MICULA 3-0
GLORIA II BISTRIŢA - LUCEAFĂRUL ORADEA 0-0
CSM SEBEŞ - FC CSINĂDIE 0-0
GAZ METAN II MEDIAŞ - CS ZLATNA 3-2