Locale Altele
Marti, 22 Iunie 2021
Marti, 22 Iun 2021
Bronz pentru echipa de floretă a CS Satu Mare
Cristian Tudor  - Sambata, 20 Septembrie 2008

După un concurs nu tocmai reușit la individual, unde doar Alex Tîrgovățu și Alex Ardelean au reușit clasări onorabile, vineri, floretiștii de la CS Satu Mare și-au luat revanșa.


În concursul pe echipe de la Campionatul Na
țional al speranțelor, juniori pînă la 15 ani, sătmărenii au cucerit medaliile de bronz.


„Meritam mai mult, dar s-a întîmplat ca în semifinale arbitrul să ne dezavantajeze clar. Practic am pierdut calificarea în finală din cauza unor decizii ale oficialilor”, spune evident supărat antrenorul File Attila.

Acesta recunoa
ște că obiectivul clubului a fost îndeplinit la aceste campionate naționale. „Am vrut o medalie și am luat-o. Îi felicit pe băieți. Sigur că era loc și de mai bine și vom încerca să remediem din greșelile pe care le-am făcut la București”, a mai spus File Attila.


În semifinale, CS Satu Mare a pierdut în fa
ța celor de la CSS II Rîmnicu Vîlcea, scor 40-45.

În finala mică, sătmărenii s-au impus fără probleme, scor 45-29 în fața brașovenilor de la FOREX.


CS I Satu Mare: Alexandru Ardelean, Alexandru Târgovăţu, File Szabolcs, Szemák Tamás. Antrenori: Lengyel Eva
și File Attila.


De remarcat evolu
ția bună a echipei CS II Satu Mare, care în formula Cătălin Dan, Sebastian Flucuş, Néma Dávid, Bartók Alpár, Viski Roland a terminat pe cinci.

Tags: scrima  cs satu mare  bronz  
2169 vizite
Distribuie pe