Locale Altele
Sambata, 8 Noiembrie 2025
Sam, 8 Nov 2025
LocaleSportLocalInternInternaţionalAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Sătmăreanul Patrick Kozma a câștigat proba de caiac slalom la seniori, desfășurată în cadrul ediției din acest an a Someș Cup
Caiac SMile Satu Mare  - Luni, 15 Septembrie 2025

Pe 13 și 14 septembrie a avut loc, la Satu Mare, o nouă ediție a Someș Cup, un eveniment de referință în calendarul sporturilor nautice din România, organizat de Asociația Caiac SMile și Federația Română de Kaiac-Canoe și desfășurat cu susținerea Consiliului Județean Satu Mare

La ediția din acest an s-au înscris aproximativ 40 de sportivi de toate vârstele care s-au întrecut la categoriile Under 16 (masculin & feminin), Under 23 (masculin), Seniori (masculin & feminin), open, masters, dar și la categoria specială, dedicată persoanelor cu dizabilități.

"Concursul Național pe Someș are loc la Satu Mare de 10 ani. Ne bucurăm atât de tare să vedem cum comunitatea sătmăreană încă se bucură de sportul de performanță. Cu toate că ne-am extins proiectele și sporturile pe care le practicăm, caiacul slalom și extrem rămâne prima noastră dragoste, și nu uităm că am pornit de la acest sport minunat. Ne bucurăm tot timpul să îmbinăm performanța cu accesibilitatea, de aceea ca în fiecare an, introducem și probe dedicate persoanelor cu dizabilități, pentru că sportul ne unește și această competiție este șansa noastră de a arăta că sportul este pentru toți, indiferent de vârstă, statut sau abilități" Ionuț Stancovici, președinte Asociația Caiac SMile

Ajuns la cea de-a XI-a ediție, Campionatul Național de Caiac Slalom „Someș Cup" 2025 are drept scop principal consolidarea unei culturi sportive durabile și incluzive în județul Satu Mare, prin încurajarea participării active a tuturor cetățenilor la activități sportive de caiac, dar și crearea unor punți de legătură între sport, comunitate și turismul județean prin intermediul unui sport olimpic, așa cum este caiacul slalom.

Categoriile la care au luat startul participanții din acest an și-au desemnat câștigătorii după un concurs plin de adrenalină și răsturnări de situație, desfășurat pe malul drept al râului Someș. Probele au fost adaptate pentru fiecare, chiar și pentru amatori și seniori, dar au acaparat podiumul tinerii sportivi care au luptat pentru titluri.

"Rezultatele sportivilor arată că avem în județ și în țară tineri talentați, care de ani buni se străduiesc să ducă mai departe tradiția sporturilor nautice. Dincolo de medalii și clasamente, cea mai mare reușită a Someș Cup rămâne aceea de a aduce comunitatea sătmăreană împreună, alături de partenerii noștri care ne-au fost alături încă de la început, când am pornit caiacul de performanță în Satu Mare și în România pentru prima dată - Consiliul Județean Satu Mare, cărora le mulțumim pe această cale." Ionuț Stancovici, președinte Asociația Caiac SMile

 

Clasament la cele mai importante probe ale Someș Cup 2025

Under 16 M

1. Dragoș Nicolas - CSS Gloria Arad 

2. Gheorghiu Sebastian - CSS Gloria Arad

3. Dragoș Cristian - ACS Voința Arad

Under 16 F

1. Gheorghiu Maria - CSS Gloria Arad

2. Barbu Maia - ACS Voința Arad

3. Preda Teodora - CSS Gloria Arad

Under 23 M

1. Baboș Cristian - ACS Voința Arad

2. Batori Luca - ACS Caiac SMile

3. Corodan Dan - ACS Caiac SMile

Seniori M

1. Kozma Patrick - ACS Caiac SMile

2. Baboș Claudiu - ACS Voința Arad

3. Murg Ioan - ACS Voința Arad

Seniori F

1. Takacs Andrea - ACS Voința Arad

2. Okros Csenge - ACS Voința Arad

3. Osan Denisa - ACS Caiac SMile

Categorie specială, dedicată persoanelor cu dizabilități

La fel ca și la edițiile precedente, și în acest an organizatorii au creat o categorie specială de concurs, în cadrul căreia au luat startul persoane cu diferite tipuri de dizabilități. Asociația continuă, astfel, angajamentul pe care și l-a luat la înființare, și anume acela de a sprijini accesul la activitățile sportive pentru toate persoanele, indiferent de vârstă, statut sau abilități fizice, și de a promova incluziunea activă. La această categorie, premiile speciale au fost acordate celor mai longevivi și de valoare sportivi speciali Bogdan Cioltea, Vasile Bota, Adrian Cherecheș și Angela Kohan.

Despre Caiac SMile

Asociația Club Sportiv Caiac SMile desfășoară de peste șapte ani activități menite să promoveze mișcarea și incluziunea prin sport, având ca scop crearea unui mediu accesibil tuturor, indiferent de vârstă, pregătire fizică sau statut social. 

Prin proiectele lor, asociația a reușit să creeze oportunități concrete de participare activă la activități sportive pentru mii de persoane – copii, tineri, adulți și vârstnici – inclusiv pentru persoane cu dizabilități, copii instituționalizați sau familii din medii defavorizate. 

Cu o echipă formată din specialiști în sport, asistență socială și terapie prin mișcare, asociația a implementat evenimente și programe în care accentul cade pe siguranță, adaptabilitate și sprijin personalizat. De-a lungul anilor, a implementat proiecte de accesibilizare a zonelor naturale (lacuri, pârtie de schi), crescând gradul de participare în rândul persoanelor cu mobilitate redusă și cu scopul declarat de a face sportul o parte activă din viața comunității, un motor de integrare, sănătate și dezvoltare personală pentru toți, indiferent de condiții.

6101 vizite
Distribuie pe


Dubla campioană europeană la gimnastică aerobică, Bianca Cîmpan din Iojib, a fost premiată de Primăria Medieșu Aurit
Colegii de la Autonet Satu Mare l-au primit pe Mani Gyenes ca pe un adevărat campion
Liberalii sătmăreni au organizat Cupa Prieteniei la fotbal
Adio cu stil! Cum au ajuns suporterii Olimpiei Satu Mare vedetele ultimului articol al lui Cătălin Tolontan în Gazeta Sporturilor
La început de primăvară, tabără de schi la Cavnic pentru persoane cu dizabilități, împreună cu campioana Ana Maria Brânză
Polițiștii, jandarmii și militarii sătmăreni s-au întrecut în Cupa Structurilor de Forță
Doi polițiști sătmăreni, arbitri de box thailandez, felicitați de prefectul Radu Roca
O fetiţă originară din Satu Mare e campioana Americii la gimnastică
Mani Gyenes și Autonet Motorcycle Team se pregătesc pentru Dakar 2024
Cel mai mare campus de handbal pentru copii, cu antrenori de Champions League, la Satu Mare
Sebastian Ursan, cel mai tânăr câștigător al Memorialului „Iuliu Szabo”
Bighe Victor Nicolae (CS Voința) a câștigat Memorialul „Vasile Marian” de la FISSM 2020
Sătmăreanca Erzsébet Katalin Hodas pe podium cu echipa României la Campionatul Mondial de alergare montană
O nouă ediție a campionatului interșcolar de fotbal a fost organizată la Turulung
Vineri, 2 octombrie, începe Festivalul de Șah Satu Mare, ediția 2020
Rudel Obreja la Satu Mare
Mani Gyenes este pregătit pentru Dakar 2021
Doi sătmăreni vor reprezenta România la ECA Junior& U23 Canoe Slalom European Championship 2020
Polițist sătmărean, vicecampion intercontinental la Kempo
Mani Gyenes a pornit spre Dakar 2021