Locale Altele
Duminica, 26 Iunie 2022
Dum, 26 Iun 2022
LocaleSportLocalInternInternaţionalAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook

InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Ne-au bătut arbitrii
Cristian Tudor  - Vineri, 19 Martie 2010

Handbaliştii sătmăreni au trecut vineri pe lângă un mare rezultat, după cel mai bun joc din acest an, 33-34 în faţa vicecampioanei UCM Reşiţa, după ce la pauză CSM conducea cu 18-17.

 

A fost o înfrângere decisă în mare parte de cei doi arbitri, veniţi tocmai din Iaşi, părtinitori cu oaspeţii pe durata întregii partide, dar mai ales în partea a doua.

Cuplul Anton – Cristea a dictat cinci eliminări pentru sătmăreni, singura de partea reşiţenilor venind abia în ultimul minut.

 

S-a mai fluierat, eronat, semicerc şi forţare în atac numai de partea noastră, într-un cuvânt arbitrii au fost cu oaspeţii pe faţă.

Este cu atât mai grav, având în vedere că la Satu Mare nu a jucat orice echipă, ci fosta triplă câştigătoare a Challenge Cup, antrenată de Aihan Omer, selecţionerul suspendat al României.

 

Gazdele au avut mai mulţi indisponibili (Pereverzia, Cioroiu, Surducan şi Nagy), în vreme ce Vizhbovski a evoluat cu febră, ceea ce face ca rezultatul să onoreze şi mai mult echipa condusă de Ioan Palko.

           

Meciul a început cu un uşor avantaj al Reşiţei, care a condus până la 6-5, pentru ca apoi sătmărenii să aibă 8-6 (min.10), ceea ce a dus la primul time-out cerut de Aihan Omer.

 

Imediat a venit şi prima eliminare, foarte uşor acordată, ca un avertisment din partea arbitrilor.

Jocul a mers însă bine tot pentru ai noştri, care au avut 10-8, 13-11, 16-13 (min.25) şi chiar patru goluri, 18-14, pentru ca la pauză să fie totuşi 18-17, după încă două eliminări (Olah şi Savlovschi) şi alte câteva decizii curioase ale fluieraşilor.

           

Debutul părţii a doua este controlat tot de gazde, care au 20-18, dar Reşiţa egalează şi apoi preia conducerea 21-22, diferenţa de un gol alternând de fiecare parte până în min. 45, când scorul devine 27-27.

 

Chiar dacă băieţii noştri s-au luptat exemplar şi au condus din nou, 31-30 pentru CSM, au avut de înfruntat nu numai vicecampioana, ci şi pe cei doi arbitri, care-l elimină gratuit pe Savic, îl avertizează pe Palko pentru proteste şi-i readuc imediat pe oaspeţi în avantaj 31-32, 32-33 şi apoi 33-34 înaintea ultimului atac al gazdelor, când dau în sfârşit o eliminare şi pentru oaspeţi.

 

Ultimele secunde se scurg printr-o apărare la mare luptă a Reşiţei, care câştigă nemeritat. Dacă înaintea meciului echipa oaspete a fost aplaudată la scenă deschisă, la final a fost ovaţionată formaţia din Satu Mare, în vreme ce arbitrii s-au furişat la vestiar în huiduielile întregii tribune.


           

Aşa cum a declarat Ioan Palko, „echipa a jucat cu mare dăruire, băieţii au fost cel puţin egali cu adversarii, în vreme ce arbitrii au fost din nou de partea formaţiei cu nume mai mare, dar asta e... n-avem ce le face”. De partea cealaltă, Aihan Omer a recunoscut jocul slab al echipei sale, pe care a spus că-i va băga în şedinţă, nedorind să comenteze arbitrajul.

 

Pentru CSM au jucat: Teremi (11 intervenţii) – Olah 4, Savlovschi 4, Bursac 4, Savic 5, Birtalan 10, Varga 3, Vizhbovski 3, Ciornohuz, Mateş, Ardelean, Pop, Jurj, Cioroiu. De la UCM Reşiţa cei mai eficienţi au fost Ghionea 9 şi Fenici 7. În etapa următoare sătmărenii se vor deplasa la Târgu Jiu.

Tags: handbal  resita  arbitri  
1616 vizite
Distribuie pe