Dacă înaintea Europenelor de acum o lună din Grecia spadasina Amalia Tătăran declara cu optimism că vrea o medalie pentru antrenorul Csiszar Francisc, acum, la plecarea spre Mondialele din Azerbaidjan, sătmăreanca a preferat să nu mai facă nicio declarație.
Și asta deoarece la Atena, Amalia a tras perfect în grupe, dar s-a împiedicat apoi în turul secund și a venit ușor dezamăgită acasă.
Acum a strâns din dinți și vineri a făcut un concurs perfect la individual în competiţia cadetelor de la Campionatele Mondiale. Amalia s-a calificat în stil de mare campioană în semifinale și a eliminat pe rând sportive din SUA, Isabella Barna, scor 15-8, Estonia - Anu Hark cu 15-9, Elveția - Pauline Brunner cu 15-5.
În sferturi a învins-o cu 15-9 pe britanica Amy Radford şi imediat după acel meci antrenorul Csiszar Francisc a ținut să ne anunțe telefonic vestea: „Avem medalie cu Amalia și mergem la Jocurile Olimpice pentru tineret din Singapore”.
În semifinale, Amalia Tătăran a întâlnit-o pe italianca Alberta Santuccio, o sportivă care a avut de asemenea un parcurs remarcabil la aceste Mondiale. Amalia a ratat calificarea în finală după un meci în care italianca Santuccio s-a impus cu 15-11.
Un rezultat fantastic pentru Amalia Tătăran și pentru sportul sătmărean. Felicitări Amalia, felicitări antrenorului Csiszar Francisc! Amalia Tătăran va trage pe 5 aprilie și în concursul individual la junioare.