Locale Altele
Miercuri, 17 August 2022
Mie, 17 Aug 2022
Spadasinii Simona Deac şi Adrian Pop şi-au unit destinele
Veronica Hodas  - Joi, 20 Septembrie 2012

Simona Deac şi Adrian Pop sunt multipli campioni naţionali la spadă. S-au cunoscut în urmă cu şapte ani în sala de scrimă şi de atunci au rămas împreună.
 


Joi, la orele amiezii, cei doi au spus cu emoţie “DA” în faţa ofiţerului de stare civilă, viceprimarul Radu Roca. Nunta cea mare va avea loc în 6 octombrie, când se va organiza şi cununia religioasă.

 

La eveniment au fost invitaţi membrii Federaţiei Române de Scrimă, participanţii la Jocurile Olimpice, Richard Osvath - medaliatul cu bronz la Jocurile Paralimpice şi mulţi alţi prieteni.

 

“Ne-am cunoscut de mici copii pentru că ne antrenam împreună. În urmă cu şapte ani am hotărât să formăm un cuplu şi de atunci aşa am rămas. Anul trecut în octombrie mi-a cerut mâna şi am stabilit ca în luna octombrie, după olimpiadă, să facem şi nunta” - a povestit Simona.

 

“Sunt emoţiile cele mai intense pe care le-am trăit până acum, este ceea ce faci odată în viaţă şi e un sentiment foarte plăcut” - a mărturisit Adrian.

 

Alături de ei au fost familiile, membrii Clubului Sportiv Satu Mare, antrenorul Francisc Csiszar, colegii şi prietenii. Le dorim şi noi Casa de Piatră şi multă fericire!

3897 vizite
Distribuie pe