Locale Altele
Marti, 22 Iunie 2021
Marti, 22 Iun 2021
Reabilitări la sala de scrimă
Veronica Hodas  - Joi, 17 Ianuarie 2013

Sala de scrimă „Alexandru Csipler” din Satu Mare este în aceste zile în renovare. Lucrările sunt urgentate deoarece finalizarea lucrărilor trebuie să se încheie până săptămâna viitoare și asta deoarece sâmbătă 25 ianuarie va avea loc Cupa Sătmarului la floretă feminin.

Întreaga sală de scrimă se află în proces de reabilitare. În aceste zile atât sala, cât și vestiarele vor fi dotate cu geamuri și uși termopane noi și calorifere pentru ca sportivii și antrenorii să poată beneficia de încălzire. Se vor zugrăvi pereții și se vor efectua finisajele interioare.

„Efectuăm lucrări de realibilatare a sălii, reabilitare terminică, schimbăm toate caloriferele, chiar și în anumite spații și vestiare unde până acum nu a existat încălzire și bineînțeles instalația aferentă. Instalația veche, cea pe care am scos-o avea 35 de ani vechime, nu a fost reabilitată de la deschiderea sălii de scrimă. Noi sperăm ca pe sâmbătă aceasta să avem încălzire, să facem puțină curățenie, iar de luni așteptăm sportivii de la Steaua să vină în cantonament și să ne antrenăm împreună”, a declarat Marcel Tarța –directorul Clubului Sportiv Satu Mare .

 În această săptămână sportivii de la secția de spadă se antrează la sala de sport „Gheorghe Gyurcan”, iar cei dela secția de floretă la sala de sport a Colegiului „Ioan Slavici”. Cupa Sătmarului Circuit European de cadeți categoria floretă feminin va avea loc sâmbătă 25 ianuarie. La competiție sunt așteptați să participe 100 de sportivi din aproximativ zece țări.

939 vizite
Distribuie pe