Jucatorii CFR-ului au glumit si s-au harjnoit la antrenamentul oficial, incercand sa ascunda oboseala acumulata pe cele trei fronturi: campionat, Cupa Romaniei si Champions League.
Rutina meciurilor si efortul depus in ultima perioada si-au spus insa cuvantul, elevii lui Trombetta cazand fizic in a doua repriza. Italianul a trimis in teren "11"-le clasic, minus Trica, suspendat. Blanc a stiut acest lucru si a schimbat "aripile": au intrat Wendel si Gouffran in locul lui Bellion si Obertan, care au evoluat in tur.
Iar francezului i-a iesit. Nu numai ca cei doi au blocat actiunile lui Dubarbier si Culio, dar primul i-a centrat lui Gourcuff la gol iar al doilea a inchis tabela.
Clujenii au dat senzatia in prima repriza, dupa golul egalizator reusit de Dani, ca pot sa intoarca rezultatul insa executia lui Wendel a pus capac sperantelor si calculelor pe care conducatorii CFR-ului si le-au facut inainte de acest meci. Valverde a fost ingerul pazitor al francezilor, respingand in a doua parte doua mingii grele de langa bara din dreapta trimise de Peralta si Dubarbier.
Jucatorii lui Blanc s-au rezumat sa conserve avantajul dar puteau sa dea lovitura de gratie in final, cand Stancioiu a respins in bara sutul lui Obertan. CFR trebuie sa invinga AS Roma pentru a mai spera la o calificare.
Clasament Grupa A:1. Chelsea 7p
2. AS Roma 6p
3. Bordeaux 6p
4. CFR Cluj 4p