Conform unor apropiaţi ai finanţatorului Stelei, acesta se gandeşte din ce in ce mai serios să renunţe la celebrul său Maybach 62S, pe care a plătit o jumătate de milion de euro la inceputul anului 1995 şi care ar valora azi 250.000 de euro.
Se pare că Gigi a anunţat producătorul Daimler Chrysler-Mercedes că renunţă la avansul pe care l-a achitat la începutul acestui an pentru achiziţia noului Maybach 62S Long, în valoare de 650.000 de euro. Iniţial, Gigi avea de gând să-i cedeze maşina veche unuia dintre nepoţii săi preferaţi, însă criza prin care trece l-a făcut să se răzgândească.
Conform unor surse din apropierea latifundiarului, Gigi Becali va cere pe maşina sa mai puţin de jumătate din suma cu care aceasta a fost achiziţionată. Lucru normal, mai ales că Maybach-ul a fost lovit de mai multe ori şi uneori reparat chiar la service-uri de cartier. Gigi Becali nu a avut niciodată asigurare la maşină, care de altfel s-ar fi ridicat la peste 20.000 de euro anual.