Locale Altele
Vineri, 18 Iunie 2021
Vin, 18 Iun 2021
Isterie pentru RBD la concertul de adio
Evenimentul Zilei  - Duminica, 7 Septembrie 2008
Mii de copii şi adolescenţi aflaţi în pragul isteriei, un devotament dus aproape de extrem, postere şi bannere, jucării de pluş aruncate pe scenă, leşinuri şi ţipete - sunt coordonatele concertului de adio susţinut de formaţia mexicană RBD sâmbătă seara, la Sala Polivalentă din Bucureşti.
 
Cei şase „rebeli“ care au cucerit lumea au devenit ei înşişi un fenomen - datorită viziunii şi talentului managerial ale lui Pedro Damian, „creierul“ şi producătorul trupei - şi au dat naştere unui fenomen la nivel global. În România, probabil, niciun artist de la Michael Jackson încoace nu a mai avut fani atât de fideli şi de entuziaşti.

Goana prin Marriott


La cea de-a doua sosire în România, fanii RBD nu şi-au mai aşteptat idolii la aeroport (la indicaţiile organizatorilor, Media Services Events), însă au stat ore întregi la Hotelul Marriott, în speranţa că îi vor zări, fie şi pentru o clipă. Şi, pentru că „rebelii“ au folosit intrarea din spate, adolescenţii au luat cu asalt hotelul, au umplut lobby-ul şi au fugit apoi pe scări, scandând numele membrilor trupei. Păstrând proporţiile, isteria admiratorilor RBD ar putea fi comparată cu cea creată de Beatles-i, atunci când „au debarcat“ pe pământ american, în 1964, pe Aeroportul „JF Kennedy“ din New York, în prezenţa a 3.000 de fani.


Urlete şi leşinuri în sală

Căldura care şi-a făcut din nou simţită prezenţa în weekendul trecut nu i-a descurajat pe fanii trupei, ce s-au strâns în faţa Sălii Polivalente cu mult înainte ca show-ul să înceapă. Istoria celebrelor leşinuri de la concertele lui Michael Jackson s-a repetat şi la RBD, atât înainte, cât şi în timpul show-ului: din cauza căldurii, a aşteptării prelungite şi a emoţiilor, mai multe adolescente şiau pierdut cunoştinţa.

Într-o sală arhiplină (peste 5.000 de spectatori, concertul a fost sold-out), aşteptarea a atins cote paroxiste, mai ales că formaţia mexicană a urcat pe scenă cu două ore întârziere (justificată, de altfel - artiştilor li s-au pierdut bagajele, astfel că au fost nevoiţi să-şi cumpere haine noi şi să facă rost de alte instrumente).

Ca şi la primul show susţinut de RBD în România, în iunie 2007, şi la spectacolul de sâmbătă seara, copiii şi adolescenţii prezenţi în sală, „înarmaţi“ cu postere şi pancarte, au cântat, au dansat şi au ţipat de la prima până la ultima piesă. De cum au apărut pe scenă, Anahi, Maite, Dulce Maria, Alfonso, Cristopher şi Christian au fost „bombardaţi“ cu jucării de pluş, care au acoperit scena, ba chiar au primit şi un steag al României.
 
RECORDURI


Printre cele mai vandabile produse din Mexic


Unul dintre cele mai vandabile produse ale Mexicului, trupa RBD a devenit rapid un fenomen în întreaga lume. Albumul „Nuestro Amor“ (2005) s-a vândut în Mexic, chiar în ziua lansării, în 127.000 de copii, în Brazilia au cântat în faţa unei audienţe de o jumătate de milion de spectatori, iar cele 65.000 de bilete puse în vânzare pentru un concert la Los Angeles s-au epuizat în doar 30 de minute - acestea sunt câteva dintre recordurile RBD. Mai presus de toate acestea, trupa a făcut ravagii în întreaga lume, din Japonia până în SUA, dând naştere unei adevărate isterii în rândul adolescenţilor, care au învăţat spaniola şi au început să poarte „uniforma“ RBD. Şocaţi de vestea că formaţia se va destrăma în 2009 (unele voci spun că e doar o strategie de marketing inteligentă), fanii din întreaga lume au iniţiat mişcări de protest şi au ieşit în stradă pentru a striga „Nu!“ despărţirii. Însă, după cum mărturisea Christian Chavez, unul dintre membrii formaţiei, într-un interviu acordat EVZ, „E timpul pentru un nou început, e timpul «să creştem»“.
Tags: rbd  concert  isterie  


1793 vizite
Distribuie pe