Locale Altele
Joi, 24 Iunie 2021
Joi, 24 Iun 2021
Sărbătoare pentru toţi la Raza Speranţei
Fundaţia Hans Lindner  - Joi, 14 Martie 2013

Pentru că primăvara înseamnă multă seninătate, multă lumină și multă viață, Fundația Hans Lindner, în cadrul programului Raza Speranței a dăruit familiilor copiilor asistaţi o după-amiază specială, plină de surprize.
 


Mamele şi fetele au fost răsfățate de profesioniști în arta cosmeticii, manichiurii și coafurii, cu  machiaje speciale, manichiură cu modele înflorate, totodată cu tunsori și coafuri în tendințe. Doamnele şi domnişoarele și-au recăpătat  în această zi din nou zâmbetul pe buze, simțindu-se asemenea  femeilor lipsite de griji, strălucitoare și pline de viață și speranță.

 

N-au fost uitaţi însă nici băieţii, fiind și ei prezenți la eveniment, aceştia având prilejul de a descoperi secrete din tainele fotografierii, realizând, prelucrând şi developând fotografii despre mamele şi fetele care au trecut prin procesul de înfrumuseţare.

 

Organizatorii şi-au exprimat bucuria pentru că s-a reușit oferirea unui prilej de bucurie şi surpriză mamelor, respectiv s-a putut demonstra importanța frumuseții, a bunătății și puterii pe care o mamă trebuie să o emane pentru a-și ține aproape întreaga familie, iar mai apoi pentru a trece împreună cu aceasta peste toate problemele care se ivesc.

830 vizite
Distribuie pe