Locale Altele
Duminica, 24 Octombrie 2021
Dum, 24 Oct 2021
Asociația STEA a ieșit la curățenie pe Ostrovului
Diana Bretan   - Joi, 4 Iulie 2013

Locația aleasă în această săptămână a fost strada Ostrovului, zona blocurilor CD2. În urma sesizărilor primite de la sătmăreni după mediatizarea acțiunilor anterioare de curățenie în comunitate ale Asociației Stea, joi, un grup format din opt voluntari francezi și 12 copii și tineri ai străzii, au pornit la curățenie „înarmați” cu saci de plastic și mănuși.

 


După mai bine de 2 ore, spațiile verzi si trotuarele din zonă au devenit curate, iar tomberonul din fața blocului a fost umplut cu mormane de deșeuri.

 

Această acțiune face parte din proiectul civic finanțat de organizația franceză La Voix de l’Enfant, evenimentul fiind realizat în parteneriat cu Primăria Satu Mare.

 


În mod surprinzător, la această acțiune s-au alăturat aproximativ 15 copii care locuiesc în zonă, cu vârste cuprinse între 3 și 10 ani. Aceștia au primit mănuși și saci de gunoi și au cules mizeriile cot la cot cu echipa STEA.

 


Scopul acestei activități este de a crea în rândul participanților o atitudine de respect față de mediul înconjurător și față de bunurile comunității.

 



La finalul acțiunii, toți cei care au participat la curățenie au primit cate un săpun și un plic de șampon, în semn de mulțumire pentru implicarea lor în această activitate civică.

1083 vizite
Distribuie pe