Locale Altele
Duminica, 9 Mai 2021
Dum, 9 Mai 2021
S-a încheiat prima tabără pentru copiii suferinzi de boli maligne
Fundația „Hans Lindner”  - Marti, 1 Iulie 2014

Fundaţia Hans Lindner în cadrul programului Raza Speranţei a desfăşurat săptămâna trecută (23-27 iunie) prima tabăra de reabilitare prin trăiri emoţionale pentru familiile cu copii suferinzi de boli maligne din judeţul Satu Mare.


Spre deosebire de anii  trecuţi, în acest an tabăra s-a organizat în judeţul Satu Mare în cadrul Centrului de Agrement al Taberelor Şcolare, susţinut fiind de această instituţei, acest lucru fiind un avantaj în desfăşurarea programelor propuse pentru întreaga perioadă.

Au răspuns afirmativ invitaţiei de a participa în tabără un număr de 20 de familii cu copii aflaţi în remisie, dar şi  persone voluntare şi grupuri care şi-au exprimat dorinţa de a susţine programe şi activităţi pe parcursul zilelor de tabără.


În prima zi a taberei a avut loc acomodarea cu locaţia şi cunoaşterea participanţilor la tabără prin intermediul jocurilor în aer liber realizate de Mark Nagy Agota, drama-pedagog. Seara s-a încheiat în paşi de dans şi iniţierea în dansuri populare maghiare.  

A doua zi a debutat cu cunoaşterea naturii a florei şi a faunei din împrejurare cu ajutorul activităţilor de grup şi a jocurilor de rol din drama pedagogie.  La final copiii împreună cu părinţii lor au confecţionat mici  tablouri  cu elemente moarte din natură.  Momentele de mare bucurie pentru copii au continuat, aceştia luând parte la un inedit concurs de căţărat  pe lăzi de bere organizat de Asociaţia Multisalva Satu Mare. Copiii, dar şi părinţii au experimentat această şansă cu mare entuziasm, prinşi în hamul de căţărat stâncile au înălţat ladă peste ladă  savurând din plin aceste trăiri neîntâlnite. 


Musicalul pus în scenă de  trupa Harag Gyorgy a Teatrului de Nord,  poveste în care binele a  învins răul a fost un alt moment vesel în care copiii au admirat prestaţia actorilor sătmăreni.

Seara s-a încheiat cu senzaţii puternice şi adrenalină. Alături de Tudor Teuşan triplu campion European la Karting , copiii au avut ocazia să testeze viteza maximă a masinii lui Tudor şi să facă drifturi, făcând astfel cunoştinţă cu senzaţiile experimentate de piloţii maşinilor de curse.


Următoarea zi a fost dedicată cunoaşterii îndeaproape a activităţii jandarmilor sătmăreni  activitate cu mare success în rândul copiilor. Activitatea a debutat cu exerciţiul de interceptare a unui autoturism ce transporta suspecţi. După câteva focuri de armă, luptătorii au reuşit să-i imobilizeze şi să-i reţină pe infractori. Exerciţiul de tragere tactică a fost urmat de un exerciţiu în care câinele de serviciu al jandarmilor, Oced, a prins cu mare uşurinţă infractorul, spre deliciul copiilor asistenţi. Demonstratia de arte marţiale susţinută de Bogdan Suciu, vicecampion al MAI, a avut succes în rândul copiilor.


În partea a doua a activităţii copiii au fost implicaţi direct în desfăşurarea acţiunilor. Astfel, sub comanda lt. col  Lorand Brad, copiii au avut parte de o distracţie inedită în care fiecare s-a costumat în jandarm, s-a înarmat pistol şi  mască, după care împărţiţi pe echipe au desfăşurat un exerciţiu de urmărire şi împuşcare a infractorilor , simţindu-se astfel jandarmi pentru o oră.

De asemenea, la activitate au fost prezentate ateliere de lucru, unde au fost expuse  ţinuta jandarmilor şi armamentul uşor din dotarea instituţiei. Unul dintre jandarmi le-a prezentat copiilor trusa criminalistică, aceştia putând să-şi ia amprentele.

Ziua a continuat cu jocurile cavalereşti în care copiii au avut parte de probe inedite de îndemânare şi  cunoştinţe, iar în funcţie de rezultatele obţinute  au fost decoraţi  cavaleri.

 Prezenţa grupului de motociclişti a adus de asemenea pe chipurile copiilor entuziasm şi bucurie, aceştia urcându-se pe fiecare motocicletă în parte şi testând viteza şi senzaţia de a fi pe două roţi. Motocicliştii le-au împărtăşit copiilor pasiunea pentru motoare aşteptându-i în viitor să facă parte din grupul lor.


Ultima zi a taberei a luat locul scăldatului şi relaxării la aquapark-ul din oraş. Acolo copiii alături de părinţi au savurat din plin programele de wellness din numeroasele bazine unii dintre ei fiind pentru prima dată în acea locaţie.


Apoi întorşi în  tabără, toneta de îngheţată cu cea mai bună îngheţată din oraş era în aşteptarea copiilor, cu îngheţată nelimitată. Ba mai mult, copiii s-au servit între ei cu  câtă îngheţată doreau, testând astfel şi meseria de vânzător de îngheţată. În cursul serii pe copii i-a aşteptat o surpriză, Formaţia Döts cu un concert de muzică Rock, dar nu înainte ca să le fie prezentate copiilor instrumentele muzicale din formaţie.


Aşadar copiilor li s-au prezentat bateriile, chitara electrică şi chitara bass, instrumente  pe care aceştia le-au şi testat pe rând. Acestea  au fost asemenea celorlalte moment din tabără, moment  de emoţie intensă  în care copiii au recunoscut că ţin în mâini pentru prima dată astfel de instrumente.

Emoţiile trăite pe parcursul acestor zile s-au încheiat într-un cadru liniştit la lumina şi căldura focului de tabără cu cântece acompaniate de un grup de chitariste de la biserica Calvaria.

Fiecare participant al taberei şi-a împărtăşit trăirile de pe parcursul acestor zile unii menţionând că sunt zilele în care sunt prezenţi în tabără sunt  singurele momente din an în care reuşesc să se rupă de casă , de gândurile şi  grijile cotidiene .

Organizatorii  mulţumesc şi sunt recunoscători celor care au contribuit la buna desfăşurare a  taberei de reabilitare prin trăiri emoţionale din acest an, cu deosebită consideraţie Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Satu Mare, Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Satu Mare, Asociaţiei Multisalva, Trupei  de teatru Harag Gyorgy  şi doamnei Bandura Emese,  grupului de dansuri populare maghiare, d-nei  Mark Nagy Agota, d-nei Edita Enciu,  domnilor Tudor Teuşan, Cristian Sabo, Balogh Feri, Bartha Ludovic,dar şi dar şi tuturor celor care au direcţionat cei 2%  din impozitul pe venit  Fundației Hans Lindner.

 Ei sunt într-adevăr părtaşi la menţinerea vie a speranţei!

 

 

1083 vizite
Distribuie pe