Locale Altele
Duminica, 3 Iulie 2022
Dum, 3 Iul 2022
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook

InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Centru Social Multifuncţional inaugurat în cartierul Solidarităţii
Florin Răchitan  - Marti, 16 Decembrie 2014

După aproape trei ani de la lansarea proiectului, pe Aleea Mirceşti din cartierul Solidarităţii a fost inaugurat marţi noul Centru Social Multifuncţional, realizat din fonduri europene nerambursabile şi cofinanţare de la bugetul naţional şi local.

Este vorba despre o fostă centrală termică, dezafectată şi reabilitată complet, dotată cu mobilier modern necesar pentru activităţile zilnice oferite pentru câte 30 de copii şi 30 de vârstnici cu probleme sociale, dar şi pentru consiliere psihologică şi juridică ce va fi acordat unui număr estimat de 3.000 de persoane într-un an.

Panglica inaugurală a fost tăiată de primarul Dorel Coica şi managerul proiectului, Andreea Şveda, căreia edilul-şef i-a mulţumit şi a anunţat că doreşte să implementeze asemenea proiecte şi în alte cartiere ale oraşului.

Valoarea totală a investiţiei este de aproape 2,3 milioane de lei, cea mai mare parte a fondurilor provenind de la Uniunea Europeană, dar o parte însemnată a fost şi contribuţia Guvernului României, respectiv a Primăriei Satu Mare.

Centrul Multifuncţional va cuprinde următoarele tipuri de servicii: serviciu de consiliere pentru copilul abuzat, neglijat şi exploatat, servicii de consiliere pentru tineri, persoane adulte, părinţi, vârstnici; serviciu de  socializare şi dezvoltare a deprinderilor de viaţă independentă pentru copii din familii în dificultate; serviciu de socializare şi petrecere a timpului liber pentru persoane vârstnice.

Beneficiarii serviciilor Centrului multifuncţional vor fi copiii provenind din familii monoparentale sau cu risc de ruptură a legăturii de familie; persoane vârstnice lipsite de sprijin psiho-social; tineri şi persoane adulte aflate într-o situaţie de dificultate generatoare de marginalizare sau excludere socială.

Centrul Multifuncţional îşi va începe activitatea din luna martie 2015, sub coordonarea Serviciului Public de Asistenţă Socială Satu Mare.

1356 vizite
Distribuie pe