Sindicatul ,,Mintia” al Salariaţilor din Primăria municipiului Satu-Mare şi instituţiile subordonate Consiliului Local nu organizează în această săptămână nici o acţiune de protest, având în vedere activităţile în care sunt implicaţi funcționarii pentru buna desfăşurare a ediţiei din acest an a Zilelor Oraşului Satu Mare - informează purtătorul de cuvânt al Primăriei Satu Mare, Alexandra Podină.
Cu toate acestea, nu este exclus ca salariaţii Primăriei municipiului Satu Mare să se solidarizeze cu colegii din ţară care vor protesta şi pe parcursul săptămânii viitoare.
La fel ca şi colegii din ţară, şi Sindicatul "Mintia" se arată nemulţumit de modul de desfăşurare a dezbaterilor publice, în Comisia de muncă, familie şi protecţie socială din Senat, pe seama proiectului legii-cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.
“Actualul proiect al legii, aşa cum de altfel rezultă şi din titlu, priveşte salarizarea personalului plătit din fonduri publice, într-un anume mod gândit de guvern, fără a reglementa o salarizare unitară, atât de necesară, în vederea eliminării dezechilibrelor şi haosului din sistemul bugetar" – a transmis Florin Maier, liderul Sindicatului" Mintia".