Locale Altele
Luni, 29 Noiembrie 2021
Luni, 29 Nov 2021
Voluntari sătmăreni în Elveția
Caritas Satu Mare  - Miercuri, 12 Iulie 2017

Două tinere de la Colegiul Național „Kölcsey Ferenc” Satu Mare s-au familiarizat cu programele oferite de organizația Caritas din Luzern - Elveția.

Organizația Caritas a Diecezei Satu Mare participă în calitate de partener în proiectul intitulat: „Reţea regională de voluntariat în servicii sociale Bihor – Satu Mare – Sălaj (VOLO)”.

Proiectul, care și-a propus ca scop promovarea voluntariatului, oferă posibilitatea tinerilor interesați de acest domeniu de a alege pe o platformă online una dintre oportunitățile de voluntariat, ei pot opta astfel pentru implicarea în activități care sunt mai potrivite personalității lor.

În cadrul proiectului VOLO a avut loc un schimb de experiență în Elveția. Echipa VOLO din Satu Mare a fost reprezentată de Simai Éva – coordonator voluntari și elevele Szilágyi Anett și Kis Izabella de la Colegiul Național „Kölcsey Ferenc”. Cele două tinere s-au implicat activ în organizarea și derularea mai multor evenimente Caritas de-a lungul acestui an, printre acestea numărându-se  „Gala voluntariatului în servicii sociale”, respectiv cea de-a XI-a ediție a Maratonului de Solidaritate.

În Elveția, echipa sătmăreană a făcut cunoștință cu programele inițiate de organizația Caritas Luzern, precum „Bergeinsatz” sau „youngCaritas”.

Pentru Anett „Bergeinsatz” a deschis perspective noi. În cadrul acestui program persoanele dornice pot oferi o mână de ajutor în micile gospodării familiale din zone montane aflate în situații de criză. Ele pot sprijini revenirea la normalitate prin ajutor voluntar în hrănirea și îngrijirea animalelor, respectiv prin prestarea a diverse munci obișnuite într-o gospodărie. În schimb, voluntarilor li se asigură cazare și masă. Caritas Luzern și-a asumat rolul de intermediar între gospodarii aflați în dificultate și voluntarii dornici să-i ajute.

Izabella a fost atrasă mai mult de programul „youngCaritas”, în cadrul căruia tineri voluntari concep un eveniment cu scop caritabil, cel mai ingenios proiect fiind implementat. Câștigătorii concursului de proiecte, pe lângă faptul că își pot realiza visul, au oportunitatea de a petrece câteva zile pentru a face schimb de experiență la una dintre organizațiile din rețeaua internațională Caritas.

Programul participanților a fost unul destul de încărcat, dar și-au făcut timp și pentru câte-o vizită în oraș. Echipa sătmăreană adescoperit minunatele biserici din Luzern și a vizitat muzeele și universitatea de renume mondial din Zürich.

Coordonatorul voluntarilor, Simai Éva, consideră că schimbul de experiență care a avut loc în Elveția a deschis orizonturi noi pentru cele două eleve în ceea ce privește oportunitățile de voluntariat. Tinerele au realizat că există infinite posibilități pentru a face un bine și că adesea e nevoie de o mână de ajutor chiar acolo unde te aștepți mai puțin.

”Adevăratul voluntariat nu este doar o oportunitate de a-ți petrece timpul liber cu activități în folosul comunității, ci o formă de viață” – a declarat Simai Éva.

Spusele coordonatorului au fost întărite de Anett și Izabella, ele susținând că sunt interesate să se implice în continuare în activități de voluntariat. 

Tags: voluntare  caritas  elvetia  
1446 vizite
Distribuie pe