Locale Altele
Joi, 27 Ianuarie 2022
Joi, 27 Ian 2022
Grădina Magică – experiența care vindecă
Caritas Satu Mare  - Vineri, 4 August 2017

La Satu Mare se înființează o grădină senzorială a cărei beneficiari vor fi copii cu dizabilități și copii care suferă de boli maligne.

Într-o lume plină de riscuri este firesc să-i protejăm mai mult pe copiii cu dizabilități. Uneori, din cauza supraprotejării, ei pot fi privați de trăirea unor senzații, emoții indispensabile pentru o dezvoltare armonioasă.

Organizația Caritas a Diecezei Satu Mare prin proiectul intitulat „Grădina Magică” și-a propus înființarea unei grădini senzoriale proiectată pentru a întâlni nevoile fizice, psihologice, sociale și spirituale ale copiilor cu nevoi speciale, asigurând o oportunitatea perfectă pentru descoperirea și cunoașterea naturii, pentru învățare prin joacă și pentru relaxare.

Inițiativă unică la nivel județean, proiectul „Grădina Magică” va fi implementat cu sprijinul MOL România și a Fundației Pentru Comunitate în cadrul ediției cu numărul 8 al Programului MOL pentru Sănătatea Copiilor.

În realizarea proiectului s-a implicat și Dräxlmaier Group, oferind un important sprijin financiar. Specialistul în design peisagistic, Buju Andras a conceput designul grădinii pro bono.
Procesul de proiectare a grădinii senzoriale situată pe bulevardul Unirii nr. 49, Satu Mare pe o suprafață de 14 arii a început în luna februarie prin ameliorarea denivelărilor, defrișarea și curățirea terenului, respectiv reabilitarea gardurilor vechi și amplasarea unor noi.

Popularea grădinii cu plante a început tot în februarie, și continuă și acum. Pe lângă florile multicolore care atrag insecte și fluturi și plantele ornamentale, grădina va include mai multe specii de pomi fructiferi și arbuști. Copiii imobilizați în scaune cu rotile vor avea la dispoziție cărări speciale pentru a le permite deplasarea. Plantele au fost selectate în așa fel încât să stimuleze activ 5 simțuri: prin culorile lor vii, prin mireasma și prin textura lor, prin sunetele pe care le crează mișcate de adierea vântului, iar fructele prin aroma lor.

„Grădina Magică” va fi dotată cu mobilier de grădină special, cu pereți și jucării. Toate acestea vor fi confecționate sub semnul reciclării: se vor folosi, respectiv refolosi materiale organice. În cadrul acțiunii de „mobilare” a grădinii, care va avea loc în cursul lunii august, organizația Caritas dorește să implice membri comunității locale, oferind posibilitatea de a ajuta tuturor sătmărenilor dornici să facă un bine.

Până acum un număr mare de voluntari s-au implicat în lucrările ce au avut loc în grădină. Recent, patru elevi care frecventează Centrul Comunitar „Sf. Martin de Tours” din Turulung, instituție ce funcționează sub egida Caritas, alături de Boros Janos, coordonatorul centrului au oferit o mână de ajutor în vopsirea gardurilor. Copiii au lucrat cu mult devotament și foarte meticulos. Rezultatul muncii lor – gardul de un galben strălucitor – va înveseli mulți copii după inaugurarea grădinii. 

„Grădina Magică” va găzdui programe terapeutice pentru copii cu dizabilități, respectiv pentru copilași care suferă de boli maligne, din cadrul programului „Raza Speranței” al Fundației Hans Lindner.

 

Tags: gradina magica  caritas  
950 vizite
Distribuie pe