Locale Altele
Miercuri, 4 August 2021
Mie, 4 Aug 2021
Vineri se aprind „Un Milion de Stele” la Satu Mare
Caritas Satu Mare  - Miercuri, 18 Octombrie 2017

La Satu Mare se vor aprinde din nou candelele solidarității, în cadrul acțiunii internaționale de solidaritate a organizațiilor Caritas.

Caritas organizează și în acest an acțiunea de solidaritate intitulată „Un Milion de Stele”. Evenimentul va avea loc vineri, 20 octombrie, de la ora 17, la Turnul Pompierilor din Satu Mare. 

Ideea evenimentului care la început se numea „Zece Milioane de Stele” s-a născut în localitatea Annecy (Franța), în anul 1984, când voluntari ai organizației Caritas au împărțit lumânări trecătorilor, colectând astfel donații. 1997 a fost anul în care acțiunea inițiată de Caritas Franța a fost organizată pentru prima dată la nivel național.

De atunci în tot mai multe țări europene sunt aprinse candelele solidarității în cadrul evenimentului care azi se intitulează „Un Milion de Stele”. Din 2009 candelele se aprind în fiecare an și la Satu Mare. 

Evenimentul aflat la a IX-a ediție și-a propus ca scop atragerea atenției asupra faptului că trebuie să avem grijă unii de alții, să ne sprijinim reciproc. Sătmărenii care vor participa la acțiune vor avea posibilitatea să petreacă o după-masă plăcută într-o atmosferă specială, alături de prieteni și cunoscuți. Dula András și Bandula Andor de la Filarmonia Dinu Lipatti vor cânta melodii clasice și moderne la vioară și chitară. La fața locului vor fi expuse fotografiile participante la concursul foto Caritas intitulat „Zile argintii la o vârstă de aur”, concurs derulat cu ocazia Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice, având ca tematică ilustrarea frumuseții specifice vârstei a treia.

Pe tot parcursului evenimentului voluntarii Caritas vor oferi pogăcele și ceai gustos celor prezenți, contribuind astfel la crearea unei atmosfere prielnice pentru a mai sta un pic de vorbă. 
Organizatorii îi așteaptă cu drag la eveniment pe toți sătmărenii dornici să facă un bine. Donațiile colectate în urma achiziționării de candele la fața locului vor fi utilizate pentru finanțarea serviciilor sociale oferite de Caritas. 

Tags: un milion de stele  actiune  solidaritatea  caritas  
825 vizite
Distribuie pe