Locale Altele
Duminica, 1 August 2021
Dum, 1 Aug 2021
Demonstrații de acordare a primului ajutor la Centrul de zi „Sfânta Tatiana
Centrul de zi „Sfânta Tatiana” Satu Mare  - Joi, 22 Noiembrie 2018

În cursul zilei de miercuri 21 noiembrie, la Centrul de zi „Sfânta Tatiana", s-a desfășurat activitatea „Fii pregătit să acorzi primul ajutor!”.


Această activitate, face parte din programul educativ “Un mediu de viață sigur și sănătos” și a avut ca scop instruirea beneficiarilor și voluntarilor Asociației "Sfântul Acoperământ al Maicii Domnului Satu Mare", în ceea ce privește metodele de acordare a primului ajutor.


În prezența D-nei doctor Bilațiu Carmen, a președintelui Asociației  Sf. Acoperământ al Maicii Domnului, pr. Tiberiu Vălean și a unui număr mare de beneficiari și voluntari, paramedicii din cadrul SMURD Satu Mare, plt.major Siladi Marius și plt.major Pop Sergiu au demonstrat modul de efectuare a manevrelor principale de prim ajutor calificat în situații de :

-stop cardio-respirator;

-arsuri;

-obstrucția căilor respiratorii

- traumatisme: fracturi, plăgi;

-utilizarea defibrilatoarelor semi-automate pentru manevre de resuscitare. 


Prin însușirea cunoștințelor de acordare a primului ajutor din cadrul acestei activități, participanții au conștientizat rolul vital al acordării primului ajutor, prin acțiune rapidă și corectă.

Tags: demonstratii  prim ajutor  centru de zi  
633 vizite
Distribuie pe