Locale Altele
Miercuri, 8 Decembrie 2021
Mie, 8 Dec 2021
Fără voluntari n-ar fi “O masă caldă”!
Fundația Hans Lindner  - Vineri, 15 Ianuarie 2021

Asociația ,,O masă caldă”,  colaborând cot la cot cu Fundația Hans Linder, reușește ca prin pregătirea și livrarea zilnică a 50 de porții de masă caldă pentru vârstnicii și familiile aflate în nevoie, să atingă şi mai multe scopuri. Cel mai important dintre ele este: implicarea voluntarilor într-o acţiune comunitară.

Este evident faptul că la o acţiune serioasă este nevoie de iniţiativă, idei, strategii, autorizaţii sau de fonduri. Însă, fără aceşti oameni inimoşi, din diverse medii culturale, care îşi oferă timpul şi capacitatea de a participa activ, nu s-ar putea sau ar fi mult mai complicat să se înfăptuie o idee generoasă. Prin lucruri simple, cum ar fi curăţatul legumelor, pregătirea ingredientelor, gătitul măncării, spălatul vaselor, igienizarea încăperilor şi a suprafeţelor de lucru, ajutor în distribuirea hranei la beneficiari, ei se pun efectiv în slujba comunității.

Activitatea de voluntariat presupune solidaritate socială, spirit civic, responsabilitate, colaborare, compasiune, rezervare de timp, dedicare în totalitate. Toate aceste calități sunt întrunite de către voluntarele Fundației Hans Lindner, care au împărtășit câteva impresii despre întreaga lor experiență în bucătărie:

Zsigmond Dora: „Faptul că prin gătitul împreună putem contribui la îmbunătățirea vieții unei alte persoane, mă umple cu un sentiment imens de satisfacție. Când cineva însuși se confruntă cu dificultăți, ajutarea altora devine și mai importantă.”

Tatar Erzsebet: ”În cadrul voluntariatului am cunoscut oameni noi, care doresc să ajute la rândul lor, iar împreună gătim din suflet, gătim mai gustos. Astfel am ocazia să îmi petrec timpul liber în mod util și activ, totodată ajutând alți oameni care nu sunt atât de norocoși.”

Heim Katalin: „Simt că prin priceperea mea, prin masa pregătită împreună, le aducem o mare bucurie vârstnicilor și familiilor aflate în nevoie. Vin în fiecare miercuri să gătesc și mă implic cu plăcere în această activitate. Consider că suntem toți responsabili pentru vârstnicii fără aparținători și bolnavi, iar o porție caldă de mâncare este pentru ei un mare ajutor".

În esenţă, potrivit voluntarilor: ,,cel mai important lucru în activitatea lor de voluntariat este faptul că muncesc în echipă și au parte de sentimentul de împlinire prin aducerea unui aport de valoare comunităţii”.

Fundaţia Hans Lindner cheamă sătmărenii la voluntariat: este nevoie şi e loc pentru mai mulţi!

Doritorii sunt invitaţi să se prezinte în zilele de lucru, între orele 8-16, la sediul fundaţiei (Satu Mare, str. Ceahlăului nr. 38) sau să sune la: 0261715136, pentru a afla detaliile de aplicare.

“Voluntarii reprezintă IUBIREA în mişcare”

3737 vizite
Distribuie pe