Cererile pentru acordarea ajutorului de încălzire a locuinţei cu lemne, cărbuni, combustibili petrolieri pe perioada rece se depun începând de azi la Biroul Prestaţii Sociale din cadrul Serviciului Public de Asistenţă Socială, de pe strada Ilişeşti nr. 4.
Programul cu publicul se desfăşoară de luni până vineri, între orele 9-15. Beneficiază de acest ajutor membrii familiilor, precum şi persoanele singure cu venituri situate până la 615 lei/membru de familie de pe raza municipiului Satu Mare. Locuitorii din cartierul Sătmărel şi împrejurimile acestuia sunt aşteptaţi să ridice formularele şi să depună cererile la punctul de lucru din sediul Căminului Cultural începând de mâine. Actele necesare sunt copii xerox după actele de identitate ale membrilor familiei, copii după certificatele de naştere ale membrilor familiei care nu au împlinit 14 ani, adeverinţă cu salariul net sau cupon de pensie din ultima lună.