Locale Altele
Duminica, 4 Iunie 2023
Dum, 4 Iun 2023
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook

InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Pensionarii vor gratis cu busul
Sergiu Lenghel  - Joi, 25 Februarie 2010

Vor să circule gratuit cu autobuzul şi să nu se scumpească apa de la robinet, însă nu au cui să i se adreseze. Pensionarii sătmăreni se plâng că cei din Primărie nu îi bagă în seamă, iar primarul Ilyes se face că plouă de fiecare dată când este invitat la şedinţele lunare cu ei.

 

O astfel de întâlnire a avut loc şi joi, iar probleme ridicate au fost aceleaşi ca în şedinţele precedente.

Comitetul consultativ de dialog civic pentru problemele persoanelor vârstnice s-a întrunit în formula deja consacrată, cu prefectul Radu Giurcă şi liderul Asociaţiei Judeţene a Pensionarilor, Mircea Marian, în prim plan.

 

Pentru că solicitările pensionarilor nu ajungeau la urechile celor avizaţi, prefectul Radu Giurcă a pus piciorul în prag şi a cerut ca la următoarea şedinţă să se facă totul ca la carte. Mai exact, toate cererile vor fi trimise cu câteva zile înainte pentru a putea fi analizate, iar cei responsabili vor fi invitaţi la şedinţă.

 

Cum reprezentanţi din partea Transurban sau Apaserv nu au fost prezenţi, vechea problemă legată de biletele gratuite pe mijloacele de transport în comun, respectiv calitatea apei, care lasă de dorit, şi tarifele majorate vor fi rediscutate la momentul potrivit.

 

Pensionarii vor şi un spaţiu unde să joace o tablă sau un şah, liderul AJP punând ochii pe fosta cantină Unio, actualmente folosită ca arhivă a Casei Judeţene de Pensii şi dată în administrarea Ministerului Muncii. "Vă cer sprijin pentru a ajunge la ministrul Muncii. Vreau să vorbesc personal cu el, poate e de bună credinţă şi vrea să ne ajute. Dacă mă dă afară pe uşă, intru pe geam. Mă leg cu lanţuri de minister, dacă e cazul, poate aşa voi reuşi să vorbesc cu el" - a spus Mircea Marian.

 

Legat de acest subiect, prefectul a declarat că se are în vedere o colaborare cu Fundaţia "Casa Sătmăreană" pentru amenajarea unei case de bătrâni în Viile Satu Mare, însă există posibilitatea ca şi în Livada, Carei şi Tăşnad să fie deschise astfel de locaţii.

 

În altă ordine de idei, pensionarii îşi vor lua în serios rolul de voluntari, intenţionând să le implice în acţiunile de curăţenie cu Florisalul şi pe doamnele membre ale AJP. Mircea Blideran, cadru militar în rezervă, a propus ca şi Cimitirul Eroilor să fie inclus în programul lor, considerând că totul este lăsat în paragină acolo.

 

La capitolul cratere, însuşi prefectul s-a declarat mâhnit de lucrările de proastă calitate realizate recent chiar pe strada pe care locuieşte în zona Titulescu, recunoscând însă că acestea nu au fost încă monitorizate de comandoul de pensionari.

Tags: pensionari  gratuitate  autobus  
1750 vizite
Distribuie pe