Sală aproape goală la şedinţa Comitetului consultativ de dialog civic pentru persoanele vârstnice. Întâlnirea desfăşurată marţi în sala mică a Consiliului Judeţean a fost condusă de şefa Serviciului Monitorizare, Dezvoltare Economică şi Integrare Europeană din cadrul Prefecturii, Ramona Antonescu, prefectul Radu Giurcă fiind plecat în concediu.
Preşedintele Asociaţiei Judeţene a Pensionarilor, Mircea Marian, s-a plâns de faptul că nu prea are cu cine discuta la şedinţele lunare, doar reprezentanţi ai Poliţiei Comunitare, Serviciului Public de Asistenţă Socială şi a Casei Judeţene de Pensii onorând invitaţia lor.
Unii au venit atât de bine pregătiţi, încât au făcut o greşeală monumentală, care i-a şi băgat în ceaţă pe pensionari. O funcţionară de la SPAS, sătulă de faptul că pensionarii se tot plâng că nu primesc bani de la Primărie, a scos o hârtie din geantă prin care anunţa că AJP s-a ales cu suma de 10.000 lei în urma unui proiect de hotărâre aprobat de consilierii locali în luna martie.
Surprins de cele auzite, Mircea Marian a rămas "mut" la anunţul reprezentantei SPAS, care nu ştia însă că, între timp, lucrurile au luat o altă întorsătură. Consilierii locali au preferat să aloce această sumă Festivalului Fanfarelor, care s-a desfăşurat în fiecare sâmbătă în această vară, astfel că pensionarii au rămas cu buza umflată.
Ziua Persoanelor Vârstnice, care urmează să aibă loc la data de 1 octombrie, a fost o altă temă de discuţie în cadrul şedinţei. Potrivit lui Mircea Marian, asociaţia pe care o conduce intenţionează să organizeze la restaurantul Paloma o petrecere cu aproximativ 500 de pensionari, iar cei care au un venit sub 500 lei vor primi un pachet cu ocazia acestei zile.
În acest sens, AJP a cerut sprijinul autorităţilor pentru identificarea pensionarilor respectivi, precum şi pentru organizarea unor evenimente festive dedicate Zilei Persoanelor Vârstnice.