Pierderea unui vieți nu poate fi alinată nici cu toți banii din lume. Însă, dacă un copil rămâne fără părinți, un impuls financiar reprezintă câțiva pași importanți pentru a-și începe o viață nouă. Pentru prima dată, Judecătoria Satu Mare a obligat o firmă de asigurări, alături de un șofer imprudent, să plătească o sumă considerabilă, daune morale, pentru pierderea unei vieți.

În 15 noiembrie 2009, pe trecerea de pietoni din fața supermarket-ului Billa, o femeie de 36 de ani a fost lovită din plin de un șofer care nu a oprit să-i acorde prioritate. Puskas Zsuzsanna, de 36 de ani, a fost accidentată grav de Ioan Erdos, acesta fiind și cel care a transportat-o la spital.
După câteva zile, din cauza traumatismelor suferite, tânăra a decedat. Aceasta a lăsat în urmă o adolescentă de numai 16 ani, grav traumatizată după incident, mai ales că victima se ocupa în totalitatea de creșterea și educarea fetei.
Bunica și unchiul fetei sunt singurele persoane care îi poartă de grijă în momentul de față. Tatăl ei a fost omorât în această primavară de femeia cu care trăia el. De soarta fetiței nu s-a ocupat deloc, iar mama a fost singura care a crescut-o.
Cu toate că pierderea ei nu poate fi recompensată cu nimic, familia a deschis o acțiune penală, respectiv una civilă pentru pedepsirea șoferului imprudent, respectiv pentru a cere daune morale.
Cea mai mare sumă câștigată pe Satu Mare

Apărătorul legal al familiei a reușit să obțină pentru fetiță suma de 210.000 lei, reprezentând daune morale, suportate de societatea de asigurări, respectiv 105.000 lei pentru bunica fetiței.
Este cea mai mare sumă câștigată într-un caz de ucidere din culpă. Suferințele îndurate de către părțile civile au fost enorm de mari, iar aceste sume, destul de ridicate, nu acoperă suferințele părților civile.
Sentința dată de Judecătoria Satu Mare a fost atacată de asigurator la Curtea de Apel Oradea, unde magistrații au considerat că sumele acceptate de judecătorii sătmăreni sunt mari. Astfel, din suma acordată bunicii au tăiat mai mult de jumătate, femeia rămânând cu doar 50.000 lei.
„
Considerăm că sumele solicitate de către noi nu sunt deloc ridicate. Poliția de asigurare se obligă la despăgubiri în caz de evenimente rutiere până în 2.500.000 euro. Mai mult decât atât, sumele solicitate, nu cele primite, nu reprezintă nici măcar 15% din sumele garantate cu titlu de despăgubiri. Nu suntem mulțumiți, nimic nu poate înlocui durerea din suflet, însă, în cele din urmă, e bine și așa“, a declarat unchiul fetei.