
Administrezi o pensiune și te confrunți adesea cu erori în sistemul de rezervări care îți afectează negativ afacerea? Situații precum suprapunerea rezervărilor sau lipsa de comunicare între echipă sunt mai frecvente decât ți-ai dori.După mitingurile de săptămâna trecută, la care au participat peste 1.000 de membrii ai Confederaţiei Sindicale „Cartel Alfa”, în principal angajaţi ai fabricii Electrolux din Satu Mare, care se află în grevă generală deja de o săptămână, se pare că aceştia şi-au pierdut elanul, la demonstraţia de luni fiind prezenţi abia vreo 700 de persoane.
Rebegiţi de frig, protestatarii le-au cerut liderilor de sindicat să anuleze ultimul miting, programat pentru marţi, văzând că acţiunile lor nu au nici un rezultat.
Acţiunea de luni s-a desfăşurat după scenariul obişnuit, adică pornirea din faţa fabricii Electrolux şi mărşăluirea prin centrul oraşului până în faţa Prefecturii, cu scandări de lozinci anti-guvernamentale şi anti-Băsescu, dar protestatarii şi-au pierdut răbdarea şi au părăsit platoul din Piaţa 25 Octombrie după o jumătate de oră.
Reprezentanţii Sindicatului Liber „Samus” au anunţat că vor continua greva generală în incinta fabricii Electrolux până le vor fi satisfăcute toate doleanţele privind salarizarea şi contractul colectiv de muncă.
Sătmărenii sunt dublu stresați față de anul trecut
Sală de nașteri de la spital, renovată de Cultul Penticostal
Vezi aici dacă ai fost acceptat în Programul „Casa Verde“
Urgenţe şi farmacie non-stop în Carpaţi II
Se deschide cea mai modernă clinică din Satu Mare
S-a deschis prima maternitate privată din Satu Mare
Caritas face cămin de bătrâni în locul Psihiatriei
Red Hat Café: jos pălăria!
Centru Social de Urgenţă pentru oamenii fără adăpost din Satu Mare
Minoră scoasă la produs
Copiii străzii vând legume bio produse în grădina Asociației Stea
Fii OM BUN ! Redirecționează 2% din impozitul pe venit către Fundația pentru SMURD!
600 de familii din Certeze au depus dosare pentru ajutorul de încălzire
Bilete de tratament prin Casa Judeţeană de Pensii Satu Mare
Contracte ferme cu Florisal sau taxă specială de salubrizare
Instituția Tutelei în noul cod civil
Grădina Romei va redeveni oaza de verdeaţă a sătmărenilor
Cererile pentru ajutorul de încălzire se depun începând de azi
Două module de tip familial, inaugurate la Centrul de Plasament Halmeu
Peste 500 de şomeri vor urma cursuri de calificare