Clubul Lions, în colaborare cu Centrul de Diabetologie din cadrul Spitalului Judeţean organizează vineri, 14 noiembrie, de Ziua Internaţională a Diabetului, a treia ediţie a campaniei de depistare a acestei boli în rândul cetăţenilor.
Sătmărenii interesaţi se pot prezenta vineri de la ora 9.00 în holul Casei de Cultură a Sindicatelor, iar medicii şi asistentele le vor efectua consultaţii gratuite şi le vor verifica glicemia.
Campania se desfăşoară la Satu Mare de mai bine de doi ani, iar până în prezent 40 de sătmăreni, dintre care 4 copii, au fost depistaţi cu diabet, unii dintre ei chiar în stadiul de insulino-dependenţă.
La prima ediţie a campaniei 500 de sătmăreni au fost consultaţi, iar anul trecut numărul acestora a crescut la 1.500.