Cunoscut de toţi clubberii sătmăreni, DJ Big Junior este, de câteva săptămâni, resident-ul celui mai nou club de fiţe din zona Dorobanţi, din Bucureşti, îngroşând rândurile sătmărenilor care-şi fac o carieră în capitală.
El a fost remarcat şi „răpit” de o sătmăreancă de-a noastră, Ioana Marciuc, fostă prezentatoarea TV la emisiunile nocturne cu premii.
Stabilită de ceva vreme în capitală şi cunoscându-i pe patronii de la proaspăt inauguratul club Envy, aceasta l-a sunat pe Norbert Kovacs, alias Big Junior, care a dat probă şi a rămas...
Ajuns la Bucureşti la sfârşitul lunii februarie, s-a adaptat relativ repede la viaţa de acolo, ajutat şi de prietenii săi sătmăreni, pe care i-a căutat încă din primele zile.
Cu Marius Onuc, sătmăreanul dela PRO FM, iese la câte-o bere în timpul liber, iar recent s-a întâlnit chiar în timpul unui concert susţinut în clubul Envy cu basistul Sergiu Berindei, membru în trupa lui Horia Brenciu.
Colegul de chirie al lui Norbi este un hip-hoper plecat şi el din oraşul nostru pentru a face carieră muzicală, Victor Vasvary, iar împreună au un proiect pe care îl vor lansa în curând.
"Sunshine Millionaires se numeşte proiectul. Victor este producător şi MC, iar eu DJ şi producător, sunt piese în care cântă el. Împreună alcătuim o formulă de producţie combinată cu DJ-ing şi MC pentru prestaţii live. Proiectul Sunshine s-a definitivat şi a luat amploare prin colaborarea directă cu Bryan Willson, membru al trupei USH. Am realizat un album ce conţine 12 track-uri house. Ne propunem să realizăm mai multe proiecte, colaborări şi cu alţi artişti" - povesteşte Big Junior.
„Aici e lumea show-bizului, posibilităţile multiple şi evitarea plafonării în orice domeniu sunt avantajele de aici. M-am obişnuit deja. Locuiesc pe Unirii, în plin centru, e plin de baruri, pub-uri şi cluburi, unde în fiecare seară se întâmplă câte ceva. În clubul în care mixez eu merg toate genurile de muzică, de la rock şi retro până la dance sau avantgardist britanic, doar să fie de calitate” – încheie DJ-ul sătmărean.
Big Junior şi-a început activitatea de DJ în anul 1993 ca amator, iar din anul 1994 s-a format ca profesionist, activând ca resident în toate cluburile în vogă din Satu Mare. A debutat la Dracula, după care au urmat Reflex, Helios I şi II, Zaraza, The Score Pub, Bora Bora şi Insomnia. Activitatea de DJ nu s-a rezumat doar la cluburile sătmărene, el răspunzând şi invitaţiilor venite din ţară şi străinătate.
În 2003 apare ca şi producător al piesei cu titlul "Multe de făcut" pe compilaţia Mouse In House de la Roton. În 2007 trimite un demo-mix la Radio Justmusic FM din Budapesta şi este selectat pentru "DJ Championship", unde, din 300 de concurenţi ajunge printre primii 10, fiind invitat în studio pentru un set live. În toţi aceşti ani a mixat alături de DJ renumiţi din ţară şi străinătate.