Un astronom american de 38 de ani s-a îmbarcat la una dintre cele mai vechi sarcini ale cosmologiei: să determine cât de repede se extinde universul, cât este de mare şi de bătrân. Informaţia este codată în valoarea unui număr evaziv cunoscut sub numele de “constanta Hubble”, care îi chinuieşte pe astronomi de trei sferturi de secol.
“Este cel mai important număr din cosmologie”, spune tânărul astronom Adam Riess, de la Universitatea “John Hopkins”, adăugând că această constantă este de 74 km pe secundă per megaparsec (n.r. - un megaparsec este o măsură astronomică de circa 3,26 milioane de ani-lumină), în urma măsurătorilor sale cu telescopul spaţial Hubble, informează “New York Times”.
Aceasta înseamnă că o galaxie se mişcă mai repede cu 74 de kilometri pe secundă o dată la fiecare 3,26 milioane de ani-lumină depărtare faţă de Pământ.
Importanţa ştirii nu o reprezintă valoarea stabilită de dr. Riess, care se apropie de cea anterioară, de 71 km pe secundă, prefigurată de echipa condusă de Wendy Freedman, directorul Carnegie Observatories, ci precizia cu care acesta susţine că a măsurat-o: o marjă de eroare de numai 4,3%. Iar a cunoaşte valoarea exactă a ratei de expansiune a universului înseamnă a înţelege proprietăţile enigmaticei “energii negre” şi a stabili dacă universul are într-adevăr vârsta 13,7 miliarde de ani şi dacă este împestriţat cu galaxii ce au crescut de pe urma fluctuaţiilor microscopice aleatorii în timpul Big Bang-ului. Un singur element de nesiguranţă în constanta Hubble se traduce în de două ori mai multă nesiguranţă în încercarea de a măsura energia neagră.
Cu toate acestea, astronomul Wendy Freedman, care laudă măsurătorile lui Riess, spune că schema ar putea fi vulnerabilă în faţa unor erori sistematice care au încurcat generaţiile trecute de astronomi. Constanta Hubble este botezată după Edwin Hubble, astronomul care a descoperit în 1929 că universul se extinde în permanenţă. Ea nu este totuşi constantă, întrucât, de-a lungul timpului cosmic, gravitatea încearcă să încetinească expansiunea, în timp ce energia neagră, aşa cum au descoperit astronomii acum zece ani, se opinteşte să o accelereze. Până acum, au fost publicate mai mult de 500 de variante de valori ale constantei Hubble.
Efortul dr. Riess de a măsura distanţa până la galaxii îndepărtate este întărită şi de cercetările Pan-STARRS (Panoramic Survey Telescope and Rapid Response System) din Maui, Hawaii, aşteptate să dibuiască mii de supernove în spaţiul îndepărtat, sporind considerabil acurateţea măsurătorilor enegiei negre şi buclucaşei constante Hubble.