La răscruce de vânturi
În limba japoneză, kazamai înseamnă „răscruce de vânturi“. Dacă va fi vreodată produs în serie - şi sunt anumite semnale în acest sens -, conceptul crossover Mazda Kazamai, prezentat recent la Salonul Auto de la Moscova, urmează a marca un moment de răscruce în industria auto.
De mai mulţi ani, Mazda forţează limitele (actuale) ale designului auto printr- o serie impresionantă de concepte uluitoare, care îşi trag seva din linia de design Nagare („elemente fluide“, în traducere).
Sportivă şi nepoluantă
Mazda Kazamai combină două elemente, cel amintit anterior şi platforma „Sustainable Zoom-Zoom“. Dacă găsiţi toată această abordare incredibil de complicată este doar pentru că, la o privire superficială, chiar aşa pare! „Sustainable Zoom-Zoom“ reprezintă viziunea Mazda pentru dezvoltarea tehnologică, prin intermediul căreia compania doreşte să îmbine plăcerea condusului sportiv cu performanţele ridicate pe linia siguranţei şi nivelului de emisii poluante. Linia de design Nagare, prezentă şi la alte modele- concept lansate de Mazda (Furai, Taiki, Hakaze, Ryuga şi, bineînţeles, Nagare), include elemente „fluide“, care conferă senzaţia de mişcare unui vehicul chiar dacă acesta nu se deplasează.
Kazamai poate deveni un crossover compact cum n-a mai fost altul, doar dacă Mazda va îndrăzni să treacă de la un simplu (vorba vine!) exerciţiu de stil la producţia de serie.
Cutie de viteze cu şase rapoarte
Conceptul are o lungime de 4,52 metri şi o lăţime de 1,93 metri, fiind puţin mai mare decât actualul model Mazda3. Capota este mai joasă în centru decât pe laterale, fapt ce evidenţiază pasajele roţilor care adăpostesc jante de 22 de inchi. Kazamai este foarte aerodinamică, susţine Mazda, care şi-a propus ca noua sa creaţie să fie cu 10% mai aerodinamică şi cu 100 de kilograme mai uşoară decât modelele cu dimensiuni similare din clasa SUV compact/crossover.
În ceea ce priveşte motorizarea, Kazamai este echipat cu motorul pe benzină de 2.0 litri DISI (de nouă generaţie), aflat în plin proces de dezvoltare. Transmisia e asigurată de o cutie de viteze automată cu şase rapoarte.
Se estimează că perechea motor-transmisie, elementele aerodinamice spectaculoase şi greutatea scăzută ar putea conduce către un consum şi un nivel de emisii reduse cu aproximativ 30% faţă de actuala motorizare de 2.0 litri pe benzină.
VIZIUNE
Kiyora, un concept Mazda de clasă mică
Seria surprizelor Mazda aproape „SF“ continuă cu Kiyora. Conceptul, care adoptă aceeaşi linie de design Nagare, urmează a fi prezentat în premieră mondială la Salonul Auto de la Paris care îşi va deschide porţile în mai puţin de o lună. Kiyora reprezintă viziunea constructorului japonez pentru viitorul său model de clasă mică. Iar când spunem viitorul, ne gândim nu la 2100, ci, mai degrabă, la 2010. Chiar dacă pare total rupt de realitatea auto a momentului (de fapt, pe asta se pare că mizează creatorii săi), intrarea în producţia de serie a micului automobil depinde de aprecierile pe care Mazda le va culege în următoarea perioadă. Dacă japonezii aşază şi perplexitatea între reacţiile aşteptate, atunci suntem printre primii care oferim un feedback pozitiv!
Tags: mazda kazamai salon auto 2899 vizite
Distribuie pe