Potrivit publicaţiei franceze Automobile Magazine, primul monovolum din istoria Dacia ar putea primi numele Popster īn versiunea sa de serie, care va apărea pe piaţă īn anul 2012.
Aceeaşi sursă susţine că MPV-ul romānesc, care īn prezent este cunoscut sub numele de cod J92, va intra īn segmentul monovolumelor compacte, unde va rivaliza cu modele consacrate precum Opel Zafira, Ford C-Max, Citroen C4 Picasso şi Renault Scenic.
Ziariştii de la Automobile Magazine au aflat că viitorul monovolum Dacia va avea o lungime de aproximativ 4,5 metri, va avea un al treilea geam lateral pătrat, uşi laterale posterioare batante, iar la interior va oferi pasagerilor săi şapte locuri.
Dincolo de toate aceste detalii, Popster se va distinge prin preţul său, care se va situa undeva īn jur de 14.800 de euro. Asta īnseamnă că modelul Dacia va fi cu circa 6.000 de euro mai ieftin decāt un Renault Scenic īn varianta entry-level.
Alături de monovolum, constructorul autohton va lansa īn cursul anului viitor şi o nouă utilitară, cunoscută astăzi sub numele de cod K67.
Conform informaţiilor oferite de Automobile Magazine, aceasta va avea uşi laterale glisante, iar hayonul va fi transformat īn două uşi īn genul celor de pe Logan MCV.
Īn ceea ce priveşte preţul, noua utilitară Dacia va costa 13.000 de euro īn versiunea sa pe benzină, īn timp ce modelul diesel de 85 de cai-putere va costa cu 1.500 de euro mai mult. Noua K67 va consuma īn medie, conform unor informaţii preliminare, 5,5 litri/100 km.
Preţul de bază al noii utilitare va fi īn Franţa cu 3.750 de euro mai mic comparativ cu cel al modelului Kangoo 1.5 dCi 90 CP Authentique, deşi spaţiul interior va fi mai generos.