În Sala de Expoziţii a Castelului Károlyi din Carei a avut loc, vineri, o masă rotundă prin care s-au marcat 83 de ani de la naşterea profesorului, traducătorului, publicistului şi poetului Corneliu Balla.
Evenimentul, organizat de Direcţia de Cultură a municipiului Carei în colaborare cu Centrul de Promovare a Turismului Cultural, Centrul Cultural Carei şi Biblioteca Municipală Carei, a început prin depunerea unei coroniţe la placa memorială a poetului din cartierul Republicii.
De la ora 12.15 s-a desfăşurat masa rotundă, care a fost deschisă de directorul Direcţiei de Cultură Carei, domnul Bogdan Georgescu. Referentul de la Centrul Cultural Carei, Adrian Ştefănuţi a continuat moderarea evenimentului, invitându-i cei doi invitaţi să ia cuvântul.
Titus Doboş a dat citire unei scrisori emoţionante adresate poetului, apoi Viorel Câmpean, de la Biblioteca Judeţeană Satu Mare a evocat personalitatea celui care a fost Corneliu Balla.
Masa rotundă s-a încheiat cu un micro-recital de poezie din creaţia lui Corneliu Balla, susţinut de elevii Cercului de Teatru din cadrul Centrului Cultural Carei, Dan Coşarcă, Gabriela Marincaş şi Evelin Nagy, pregătiţi de Adrian Ştefănuţi.