Locale Altele
Joi, 21 Octombrie 2021
Joi, 21 Oct 2021
„Cupa Sătmarului” la dans sportiv, la sfârşitul săptămânii
Adina Colciar  - Joi, 16 Mai 2013

Directorul Şcolii de Arte Satu Mare, Mircea Deac, împreună cu profesorul Ovidiu Ignat, consilierul local Maskulik Csaba şi consilierul preşedintelui Consiliului Judeţean, Ciprian Fabian, au anunţat joi, în cadrul unei conferinţe de presă, organizarea celei de-a III-a ediţii a concursului naţional de dans sportiv „Cupa Sătmarului”, care se va desfăşura la sfârşitul acestei săptămâni în sala de sport a Liceului cu Program Sportiv.

 

Concursul se va desfăşura pe mai multe categorii de vârstă, la acesta participând concurenţi cu vârste cuprinse între 4 şi 35 de ani din toată ţara, fiind aşteptate nu mai puţin de 400 de perechi.

 

Bugetul de 60.000 de lei al competiţiei este asigurat în cea mai mare parte din sponsorizări şi din banii părinţilor, contribuţia Şcolii de Arte fiind de 25% din suma totală.

 

Deschiderea oficială a concursului va avea loc sâmbătă de la ora 18, iar duminică de la ora 15 vor avea loc finalele şi premierea câştigătorilor.

 

Reprezentanţii Şcolii de Arte au prezentat şi programul manifestărilor pe care le vor organiza în această vară sau la care vor participa elevii acestei instituţii, după cum urmează:

 

23 mai - Vernisajul expoziţiei de arte plastice şi artă fotografică, la Galeria Consiliului Judeţean Satu Mare, ora 16.00. Evenimentul face parte din şirul de manifestări ocazionate de încheierea anului şcolar 2012 – 2013. Vor fi expuse lucrări de pictură, grafică şi desen ale cursanţilor şcolii noastre şi ale cursanţilor Şcolii de Arte „II Rakoczi Ferenc” din Teglas, Ungaria (instituţie cu care suntem înfrăţiţi din 2007). De asemenea, în cadrul evenimentului cursanţii celor două instituţii vor prezenta un program artistic.

 

7-8- iunie – Festivalul Concurs de chitară clasică “Samus GuitArt, ediţia a III-a, care va avea loc la Centrul Multicultural Poesis. Participă 25 – 27 concurenţi din 7 localităţi ale ţării – Satu Mare, Cluj, Zalău, Baia Mare, Oradea, Bistriţa, Sighet. Premiile totale vor fi în valoare de 1.000 lei + trofeul confecţionat de sculptorul Vasile Koter (membru al Asociaţiei Artiştilor Plastici Sătmăreni). În cadrul festivalului va avea loc un recital extraordinar de chitară clasică susţinut de Trio Andrei, care vor fi şi membrii juriului.

 

12 iunie, ora 17.00 – Spectacol de dans, muzică şi poezie cu ocazia încheierii anului şcolar 2012 - 2013 – participă cursanţii de la toate secţiile de interpretare din cadrul Şcolii de Arte.

 

13 iunie, ora 17.00 – Spectacol de balet “Magazinul cu păpuşi” – dansează balerinele clasei de balet a Şcolii de Arte – coregrafia prof. Gabriela Tănase.  – spectacol susţinut cu ocazia încheierii anului şcolar 2012 – 2013.

 

Participări:


16 mai – 22 iunie – participare cu spectacole de muzică uşoară şi muzică populară în cadrul Caravanei Culturii Sătmărene.

 

16 – 24 mai – 3 cursanţi de la clasa de muzică uşoară participă la Festivalul Internaţional de Muzică „Valence fete l’Europe”, din Franţa.

 

28 – 29 mai - Festivalul Internaţional al Şcolilor de Arte, care se va desfăşura la Târgu Mureş. Participă cursanţi de la secţiile de muzică clasică, canto - muzică uşoară şi canto popular.

 

31 mai – 2 iunie – spectacol de muzică uşoară cu ocazia Zilelor Oraşului Satu Mare.

 

3 – 6 iunie – Festivalul de teatru Rotaract. Participă cursanţii clasei de actorie – secţia română – prof. Carol Erdős.

 

14 iunie – participare la Festivitatea de încheiere a anului şcolar la Şcoala II Rakoczi Ferenc din Teglas, Ungaria.

 

28-29 iunie – Participare la Târgu Mureş la Zilele Şcolilor de Arte.

1142 vizite
Distribuie pe