Locale Altele
Duminica, 24 Octombrie 2021
Dum, 24 Oct 2021
Moș Nicolae aduce patinoar şi iluminat ornamental
Veronica Hodas  - Luni, 18 Noiembrie 2013

Iubitorii patinajului pe gheață vor avea parte și în acest an de patinoar, care va fi amplasat în fața Muzeului Județean.

Acesta va fi deschis cel târziu până la sosirea lui Moș Nicolae și se va putea patina până în luna ianuarie 2014, adică până la sfârşitul vacanţei de iarnă a elevilor.

 

De data aceasta, firma care a concesionat spaţiul pentru patinoar este una sătmăreană, care va amenaja toată structura pe propria cheltuială.

 

Primarul Dorel Coica a declarat de asemenea luni, în cadrul unei conferinţe de presă, că de Sărbători, intenţionează să amenajeze din nou, ca în anii trecuţi, un Orășel al Copiilor.

 

Tot el a anunţat şi pornirea sistemului de iluminat public ornamental de Sărbători, care va costa aproximativ 350.000 de lei, cam la fel ca în anii trecuţi. Evenimentul va avea loc în data de 29 noiembrie, la ora 18, când în pacul din Piaţa Libertăţii sunt aşteptaţi copiii, care vor dori să apese butonul de pornire a instalaţiei de iluminat ornamental.

 

Primarul a mai adăugat faptul că vor fi amplasați brazi în cartierele Micro 16, Micro 15, Carpați II, Micro 17, Solidarității, 14 Mai, în Centrul Vechi, vis-a-vis de Hotelul Dacia, dar şi în Sătmărel.

1597 vizite
Distribuie pe