Locale Altele
Duminica, 25 Septembrie 2022
Dum, 25 Sept 2022
Și oșenii din Chicago organizează Sâmbra Oilor
Florin Răchitan  - Miercuri, 4 Mai 2016

La o săptămână după evenimentul original ce se va desfășura în locul tradițional din Huta Certeze, comunitatea inimoasă de oșeni din Chicago, cea mai mare din Statele Unite ale Americii, va organiza propria Sâmbră a Oilor.

Manifestarea va avea loc, ca în fiecare an, în curtea Bisericii Ortodoxe “Nașterea Domnului”, unde participanții vor asista la ritualurile specifice, precum măsurișul laptelui și făcutul cașului de oaie, precum și la un spectacol cu ansamblul local “Oșana” și artiști invitați din Țara Oașului.

Oșenii plecați peste ocean vor fi gazde și pentru românii originari din alte regiuni ale țării-mamă, dar și pentru prietenii americani, pe care-i vor delecta cu bucatele tradiționale din zona noastră și cu obiceiurile străvechi moștenite de la dacii liberi.

Una dintre surprizele pregătite pentru oaspeți va fi, cu siguranță, aducerea unei turme de mioare de la ferma lui Grigore Coardoș din Michigan, așa cum s-a întâmplat și în anii trecuți, potrivit relatărilor de pe blogul RomaniaUSA

Tags: sambra  oilor  chicago  
2800 vizite
Distribuie pe