

După ce nebunia separatistă de decenii întregi s-a astâmpărat în provincia francofonă Quebec, Canada nu poate respira ușurată, deoarece semnele nebuniei au apărut într-o altă provincie, cât se poate de anglofonă, în partea cealaltă a țării.În cadrul manifestărilor „Primăvara Clujului de altădată”, Clubul Vehiculelor de Epocă, în parteneriat cu Primăria Cluj-Napoca, organizează în capitala Ardealului, în perioada 10 – 12 aprilie, o expoziţie şi o paradă a maşinilor de epocă, la care sunt aşteptaţi şi sătmărenii pasionaţi de eleganţa acestor regine ale şoselelor.
La eveniment au fost invitaţi cei mai cunoscuţi colecţionari din România, care îşi vor prezenta maşinile fabricate în perioada interbelică şi vor oferi vizitatorilor ocazia să se plimbe cu ele.
În prima zi, vineri, începând cu ora 16 şi până după miezul nopţii va fi deschisă o expoziţie la Polus Center, în cadrul căreia cei interesaţi vor putea chiar să cumpere automobilele expuse.
Deschiderea oficială a manifestării va avea loc sâmbătă dimineaţa, la ora 9, în Parcul Central, după care va urma parada şi plimbările cu maşinile de epocă. La fel se vor desfăşura manifestările şi duminică, iar în cele două zile de week-end atmosfera va fi întreţinută de Fanfara Forte-Fortissimo.
Evenimentul este recomandat de Satu Mare Online, partener media.
Programul Zilelor Oraşului Satu Mare 2016
Tenorul Marian Buzilă – artistul care înnobilează petrecerile
Dikk csavo, ţiganii sărbătoresc Ziua Romilor… separat
Irina Solomeș zisă Jaga, din Târșolț, personajul principal al unui nou capitol din foto-documentarul ”Mândrie și Beton – după 10 ani”
Programul Zilelor Orașului Satu Mare - ediţia 2013
Program de vizită modificat la Turnul Pompierilor
Vedeta de la „Dansez pentru tine” le învaţă pe sătmărence să danseze
Sute de colindători la festivalul tradiţional de la Negreşti
O sătmăreancă la „Dansez pentru tine”
Întâlnirea şvabilor de pretutindeni
Sătmarul, aşa cum nu l-aţi mai văzut niciodată…
”Dumnezeu m-a ales să le cânt oamenilor” – interviu cu interpreta de muzică populară Andrada Bârsăuan
Programul Sărbătorii Castanelor de la Baia Mare
Festivalul Internaţional de Teatru „Fără Bariere” la Satu Mare
Merţan incendiat în cartierul 14 Mai
Festivalul de teatru „Rotaract” pentru elevi
Erntedankfest - sărbătoarea recoltei pentru şvabii sătmăreni
Perfect pitch la Liceul de Artă
Cristi Codrea îşi lansează primul album etno
Programul Zilelor Culturale Sătmărene