Locale Altele
Vineri, 24 Septembrie 2021
Vin, 24 Sept 2021
Medalion Cultural Athanasie Doroș - 130 de ani de la naștere
Centrul de Creație Satu Mare  - Vineri, 12 August 2016

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare, cu sprijinul Consiliului Județean și în colaborare cu Primăria și Consiliul Local Tarna Mare, au organizat vineri, în fața bustului lui Athanasie Doroș, un medalion cultural.

Au luat cuvântul: primarul comunei Tarna Mare, Monica Sobius, Robert Laszlo - managerul Centrului de Creație şi profesoara Doina Molnar.

După evocarea personalităţii lui Athanasie Doroş, Grupul Folcloric “Florile Tărnii”, coordonat de bibliotecara Maria Conioşi, a prezentat un scurt program artistic.

Athanasie Doroș a ajuns în Tarna Mare în 1918, ca succesor al preotului Antoniu Covaciu. La sfârșitul lunii noiembrie 1918 a fost ales să reprezinte Ugocea în Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, în calitate de conducător al delegației.

După Conferința de Pace de la Paris din 1919 se trasează granițele României Mari, iar localități precum Tarna și Comlăușa sunt cedate Cehoslovaciei. Preotul Athanasie Doroș se face exponentul nemulțumirii locuitorilor și îi ajută pe aceștia să întocmească petiții care vor fi trimise la București. Pe data de 30 iunie 1921, Comisia româno-cehoslovacă pentru revizuirea granițelor dintre cele două state semnează revenirea satelor Tarna Mare, Văgaș, Valea Seacă, Bocicău, Comlăușa și Șirlău la România.

FOTO: Tarna Mare

855 vizite
Distribuie pe