Locale Altele
Miercuri, 20 Octombrie 2021
Mie, 20 Oct 2021
Au început Zilele Culturale Germane
Florin Răchitan  - Vineri, 24 Aprilie 2009

Cu o expoziţie aniversară prilejuită de împlinirea a 60 de ani de la apariţia primului număr al ziarului germanilor din România, Allgemeine Deutsche Zeitung, la Casa Şvabilor a avut loc deschiderea oficială a celei de-a opta ediţii a Zilelor Culturale Germane.

 

Gazda manifestării, Irma Biebl, consilier din partea Institutului pentru Relaţii Externe – IFA – din Stuttgart, şi-a primit oaspeţii importanţi, între care s-au numărat consilierul pe probleme culturale din partea Ambasadei Germaniei la Bucureşti, Hermann J. Conrads, subsecretarul de stat în Ministerul Culturii, Zeno Pinter, deputatul din partea comunităţii germane, Ovidiu Ganţ, episcopul romano-catolic al Sătmarului, Eugen Schonberger, şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, Adrian Ştef.

 

Ediţia din acest an a  Zilelor Culturale Germane este caracterizată de reliefarea schimbărilor petrecute în ultimele două decenii, după căderea comunismului, în viaţa comunităţii germane şi a societăţii în general.

 

Rolul principal în cadrul manifestărilor îl vor avea copiii şi tinerii din generaţiile născute în ultimii 20 de ani, organizatorii asigurându-le numeroase ocazii pentru a-şi prezenta viziunea lor despre evenimentele din 1989 şi urmările lor.

 

Astfel, în proaspăt inaugurata Casă a Tineretului German de pe Bulevardul Vasile Lucaciu, un grup de elevi de la Liceul „Johann Ettinger” vor prezenta primele rezultate ale unui proiect web transfrontalier intitulat „Vremuri în schimbare – perspective noi”, în cadrul căruia au realizat, împreună cu elevi din Ungaria, interviuri, fotografii şi filmări video având ca tema schimbarea de regim din 1989 şi efectele sale în cele două ţări.

 

De asemenea, grupuri de elevi de la liceele „Johann Ettinger”, „Kolcsey Ferenc” şi „Doamna Stanca” vor participa la diverse workshopuri, inclusiv de desene graffiti, vor redacta o revistă şi emisiuni radio despre şvabii sătmăreni.

 

Manifestările sunt organizate de Forumul Democrat German, cu sprijinul Ministerului Culturii, al Institutului pentru Relaţii Externe – IFA - din Stuttgart, al Fundaţiei Sătmărene pentru Cooperare Economică Internaţională şi beneficiind de sponsorizare din partea mai multor firme sătmărene apropiate de comunitatea şvăbească.

Tags: inceput  zile  culturale  germane  
1586 vizite
Distribuie pe