Locale Altele
Miercuri, 1 Decembrie 2021
Mie, 1 Dec 2021
Asociația Mondială a Artiștilor Fotografi Maghiari expune la Carei
Centrul Cultural Carei  - Luni, 30 Ianuarie 2017

Continuă evenimentele destinate artei fotografice la Carei. Sâmbătă, 4 februarie 2017, de la ora 16.00 în sala de expoziții de la parterul Castelului Károlyi va avea loc vernisajul expoziției de fotografie a Asociației Mondiale a Artiștilor Fotografi Maghiari, desfășurată în cadrul celei de-a XVI-a ediții a Salonului Internațional de Artă Fotografică.

Clubul Foto „Vasile Vénig László” Carei organizează acest eveniment în fiecare an, la Carei, în primul weekend al lunii februarie.     

Fotografiile expuse în cadrul expoziției au mai poposit la Budapesta, București, dar și în numeroase orașe din Slovacia, respectiv Ungaria.

Asociația Mondială a Artiștilor Fotografi Maghiari sărbătorește anul acesta 15 ani de la înființare.    

Asociația Mondială a Artiștilor Fotografi Maghiari lansează în fiecare an concursul de artă fotografică în luna august, invitând artiștii fotografi maghiari din întreaga lume să participe cu creațiile acestora.

Un juriu format din artiști fotografi recunoscuți la nivel internațional selectează fotografiile trimise de participanți, acestea fiind ulterior adunate într-un catalog, care are ca scop promovarea valorilor artistice în domeniul artei fotografice maghiare precum și expunerea noilor curente în domeniu și călăuzirea acestora în direcția bună.     

Clubul Foto „Vasile Vénig László” din Carei se alătură, prin acest eveniment și prin expoziția de fotografie panoramică a lui Bikfalvi Zsolt, intituată 111°,Festivalului de Fotografie ,,Carol Pop de Szathmári – Szathmári Pap Károly”, eveniment al Asociației Euro FotoArt și desfășurat sub înaltul patronaj al Ministerului Culturii din România. 

Tags: expozitie foto  carei  asocatia mondiala a artistilor maghiari  
970 vizite
Distribuie pe