Locale Altele
Sambata, 15 Mai 2021
Sam, 15 Mai 2021
Art Bunavestire – renașterea de primăvară a capitalei Țării Oașului prin formă, lumină și culoare
Florin Răchitan  - Duminica, 26 Martie 2017

În prezența unui public numeros, la Galeriile de artă „Dr. Mihai Pop” din Negrești-Oaș a avut loc sâmbătă vernisajul celei de-a XXXI-a ediții a expoziţiei anuale de arte vizuale contemporane Art Bunavestire.

Evenimentul este organizat de Muzeul Țării Oașului și Asociaţia artistică Art Bunavestire, fiind susţinut de Primăria şi Consiliul Local Negreşti-Oaş, Consiliul Județean Satu Mare și C.J.C.P.C.T. Satu Mare.

În capitala simbolică a Țării Oașului și-au dat întâlnire artiști reuniți în numele artei: Arina Ailincăi (Cluj-Napoca), Tibor Kolozsi (Cluj-Napoca), Bertalan Kovács (Baia Mare), Ioan Angel Negrean (Baia Mare), Adrian Prykop (Ucraina), Grigore Roibu (Cluj-Napoca), Lucian Tudorache (Piatra Neamţ), Gavril Zmicală (Cluj-Napoca), alături de grupul Art Bunavestire compus din artiștii locali Susana Ardelean, Laura Ghinea, Dorel Petrehuş, Corneliu Pop, Ioan Pop Prilog, Ioan Pop Vereta și Mircea Vaida.










„Ne bucurăm că orașul nostru (proaspăt desemnat stațiune turistică de interes local) este locul de întâlnire al unor nume sonore ale artelor plastice contemporane! Prin puterea artei s-a creat, iată, într-o comunitate mică, identitatea culturală a locului!” – a declarat primarul Aurelia Fedorca în discursul susținut în cadrul vernisajului, la care invitat special a fost legendarul actor Dorel Vișan.

  

Tags: art  bunavestire  negresti oas  
1819 vizite
Distribuie pe