Locale Altele
Marti, 19 Octombrie 2021
Marti, 19 Oct 2021
Documentar bulgar la Zeppelin Pub în Satu Mare
Asociația SamStudia  - Luni, 20 Noiembrie 2017

Joi, 23 noiembrie, are loc ultima ediție a programului KineDok, powered by One World România, la Satu Mare. De la ora 19:00 la Zeppelin Pub, Bd. Vasile Lucaciu, nr. 13, va fi proiectat un documentar bulgar: ”Unchiul Tony, Trei proști și Serviciul Secret” (Mina Mileva, Vesela Kazakova).

În anii ’60 și ’70, Bulgaria comunistă avea un celebru studio de animație, cu Donyo Donev drept lumină călăuzitoare. Scurtmetrajele sale, printre care „Satul Inteligent”, „De Facto”, „Pardon” și îndrăgita serie „Trei proști”, au făcut deliciul spectatorilor de acasă și din străinătate. Însă, așa cum se dezvăluie în acest documentar, adevărata forță creatoare din spatele acestor filme a fost „asistentul” lui animator, Antoni „Unchiul Tony” Trayanov. Și mai îngrijorător, documentarul afirmă că Donev și alte figuri de rang înalt din studio colaborau cu poliția secretă bulgară. Documentarul plin de pasiune realizat de Mina Mileva și Vesela Kazakova – ce a stârnit controverse în Bulgaria, după un record de rulare în cinematografe în Sofia – spune o poveste a controlului de stat și a corupției din era comunistă, o poveste relevantă pe scară largă pentru lumea colaborărilor creative și pentru recunoașterea meritelor. 

Pentru această proiecție Kinedok, se organizează un concurs prin care se oferă publicului prezent, câte un DVD din colecția One World România (DVD-uri cu filmele edițiilor anterioare). Concursul va fi pe bază de bilete, pe care fiecare spectator le va completa, iar după proiecție se va extrage un câstigător.

Invitați speciali ai acestei proiecții vor fi dl. Carol Erdös – actor și pedagog, precum și Andreea Bratosin - coordonatorul național al programului KineDok în România.

În 2015, Asociația One World Romania a lansat KineDok, un program de distribuție alternativă de film documentar ce își propune să completeze distribuția clasică și să aducă filmul documentar mai aproape de public. One World Romania continuă programul pentru al treilea an consecutiv în mai multe locații alternative, vechi și noi, inclusiv la Satu Mare.

În cadrul celei de-a treia ediții, 16 documentare incitante vor fi proiectate în peste 25 de spații neconvenționale din fiecare țară participantă: Republica Cehă, Slovacia, Ungaria, Croația, România, Polonia, Norvegia și Bulgaria.

O parte importantă din misiunea KineDok este de a merge în orașele mici și de a folosi spiritul local al barurilor, al galeriilor și al altor locuri populare. Aceste locații oferă o alternativă  pentru întâlnirea dintre filmul documentar și public și creează o atmosferă intimă în care vizionarea și dezbaterea unor probleme curente, alături de regizori și experți, devine o experiență.

 

 

Tags: documentar  zeppelin pub  
758 vizite
Distribuie pe