Locale Altele
Sambata, 31 Iulie 2021
Sam, 31 Iul 2021
Proiect cultural dedicat vechilor biserici de lemn codrenești
SM Online  - Luni, 5 Iulie 2021

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) „Liviu Borlan” Maramureș este una dintre organizațiile declarate câștigătoare de Administrația Fondului Cultural Național, pentruproiectul Biserici de lemn din Zona Codrului. Tururi Virtuale, clasat pe un onorant loc 3 în concursul de proiecte culturale propuse pentru aria Patrimoniu Cultural Material (sesiunea II/2021).

Proiectul urmărește cercetarea și promovarea bisericilor codrenești de lemn cu statut de monument, care încă se păstrează într-o zonă etnografică întinsă pe suprafața județelor Maramureș, Satu Mare și Sălaj. Cele 18 biserici avute în vedere de proiect (din localitățile Arduzel, Bicaz, Bolda, Bulgari, Buzești, Chieșd, Corund, Derșida, Doba, Horoatu Cehului, Lelei, Nadiș, Noțig, Orțâța, Someș-Uileac, Stâna, Ulciug și Ulmeni)vor fi cercetate, fotografiate, filmate, unele datate dendrocronologic, promovate, pentru fiecare dintre aceste monumente realizându-se tururi virtuale concretizate în minimum 72 panorame imersive.

Parteneri în proiect sunt nouă instituții și organizații din cele trei județe care dețin câte un „fragment de Codru”:  Direcția Județeană pentru Cultură Maramureș, Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare, Asociația ARHAIC (Sălaj), Ordinul Arhitecților din România – Filiala Nord-Vest,Serviciul Județean Maramureș al Arhivelor Naționale, Asociația Ghizilor de Turism Maramureș, Asociația pentru Promovarea Turismului și Dezvoltare Durabilă Nord-Vest și, desigur, beneficiarul proiectului-Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Liviu Borlan” Maramureș.

Este al patrulea proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național, pe care instituția noastră îl dedică zestrei de biserici vechi din cele, tot patru, zone etnografice ale județului Maramureș. Activitățile vor demara la începutul lunii august, iar rezultatele au să devină vizibile din noiembrie 2021. Vom reveni cu noi informații odată ce se va da startul proiectului.

1678 vizite
Distribuie pe