Instituţiile de cultură sătmărene organizează în premieră, în comun, o aşa-numită „Caravană a culturii sătmărene”, constând în manifestări cultural-artistice în toate oraşele judeţului.
Programul caravanei a fost prezentat marţi, în cadrul unei conferinţe de presă organizată în sediul Primăriei Ardud, de preşedintele Consiliului Judeţean, Csehi Arpad, vicepreşedintele CJ, Adrian Ştef, şi primarul oraşului Ardud, Ovidiu Duma.
De-altfel, Ardud este prima localitate care găzduieşte, timp de o săptămână, spectacole, expoziţii, concerte şi lansări de carte prezentate de oamenii de cultură de la Muzeul Judeţean, Teatrul de Nord, Filarmonica „Dinu Lipatti”, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii, Biblioteca Judeţeană şi Şcoala de Arte Satu Mare.
Următoarele oraşe în care toate aceste instituţii de cultură vor organiza timp de câte o săptămână manifestări artistice sunt Negreşti-Oaş, Livada, Tăşnad, Carei şi Satu Mare.
Intrarea la toate spectacolele este gratuită, primăriile locale şi Consiliul Judeţean suportând toate cheltuielile pe care le implică această caravană culturală.
Preşedintele Consiliului Judeţean, Csehi Arpad, a declarat că, în condiţiile în care locuitorii oraşelor mai mici din judeţ au şanse mai puţine de a ajunge, de exemplu, la teatru, instituţiile responsabile cu activitatea culturală au avut iniţiativa să aducă teatrul în oraşele mai mici.
În funcţie de impactul pe care îl va avea această caravană asupra populaţiei, conducerea Consiliului Judeţean intenţionează să organizeze mai târziu caravane similare şi în comunele aflate în centrele unor micro-regiuni.